Toată lumea, de la mic la mare, îşi doreşte să aibă nişte relaţii sănătoase şi o comunicare fără piedici, fără ezitări şi lapsusuri. Ne dorim cu toţii să avem relaţii constructive şi să putem comunica liber, să dăm frâu liber sentimentelor în relaţii, trăirilor şi atitudinii noastre. Adesea, însă, parcă ceea ce ne dorim este lovit de emoţii şi gânduri iraţionale care vin din interior. De ce? Ce anume ne sabotează?
Există câţiva factori distructivi care nu ne lasă să avem comportamentul la care aspirăm şi aceşti factori sunt bine înrădăcinaţi în noi încă din copilărie.
Unul din factori este binecunoscuta autoconstrângere. S-ar părea că ducem o viaţă îndestulată, însă undeva profund suntem limitaţi, suntem nevoiţi parcă să ne negăm nevoile şi astfel ne scufundăm în frustrări, căutând cu disperare să umplem acele goluri. Adesea auzim fraze precum „Nu pot acum…”, „Lasă-l pe tata/mama să se relaxeze”, „Nu are rost să mă rogi, că oricum nu vei primi…” etc. Anume această frică de a cere rămâne atât de evidentă, încât acum când vrem să cerem ceva, ni se pare aproape obscen. Anume aceste limite provoacă în noi din copilărie o puternică autocenzură, iar devenind adulţi continuăm să dăm de piedici şi interdicţii imaginare: „Nici nu îndrăznesc să cânt, pentru că eu cred că nu ştiu să cânt!”
Un alt factor care ne sabotează este gelozia. Sursa geloziei se află în primii ani de viaţă, atunci când copilul crede că nu este unic şi mama să îl trădează dăruind iubire altei persoane poate mai puternice, poate mai dragi. De aici izvorăşte şi frica de abandon, o anxietate ce copleşeşte copilul făcându-l să creadă că nu va fi susţinut şi va fi dat la o parte. Peste ani, când adultul îşi va construi propria relaţie cu cineva de sex opus, va resimţi aceste sentimente distructive atunci când partenera/partenerul va încerca să aibă un moment de singurătate, de linişte şi spaţiu personal. I se va activa imediat gândul că nu mai este iubit şi va fi lăsat, „pentru că mama făcea așa”. Vor începe certuri şi reproşuri, însă nu va realiza că partenerul are nevoie şi de spaţiul sau personal care să nu fie invadat de prezenţa celuilalt.
Culpabilizarea. Vinovăţia se instalează în anumite relaţii şi le distruge puţin câte puţin. Multe persoane se simt vinovate pentru anumite fapte, uneori chiar şi pentru acţiunile altora. Alţii preferă să dea vina pe celălalt pentru propriile greşeli. În mod normal, vinovăţia sau autoculpabilizarea mă priveşte doar pe mine. Ea îmi provoacă acest disconfort interior şi remuşcări pentru comportamentul pe care l-am abordat. Este conştiinţa mea care-mi spune că am încălcat o regulă internă. Să nu confundăm aici devalorizarea cu învinovăţirea. Devalorizarea te face să te simţi culpabil pentru ceva şi vine din comparaţii. Este un fel de nevoie de a te valida în raport cu ceilalţi care crezi că sunt mai buni decât tine.
Etichetarea sau judecarea. Aceşti factori care ne sabotează relaţiile şi comunicarea, ne omoară încrederea. „Nu eşti bun de nimic! Eşti un leneş! Nu eşti chiar atât de deștept precum pari! Chiar eşti un gură-cască!”– etichetări, luare în derâdere, ironie în voce, ce poate fi mai înjositor pentru un copil sau pentru un adult? Cu ce frustrări şi tulburări de comportament va creşte un copil când aude de la mama/tata că „ești un prost, un leneş, nu ești bun de nimic”? este cumplit să auzi asemenea vorbe în adresa ta, mai ales daca ele vin de la persoane apropiate şi dragi ţie. Devenind adult, va trage după sine toate aceste etichetări şi astfel şi va deveni, crezând că el chiar nu este bun, că el chiar este un leneş şi nu va face nimic, iar toate acestea la un loc vor face ca relația lui cu partenerul său cu prietenii să devină toxică. Nu va avea nici o comunicare constructivă, pentru că „este un prost!”, va crede el. Iar tot ce vor spune alţii şi ce vor face, nu va fi bun! Pentru că el a fost învăţat să eticheteze şi să judece şi nu să asculte fără să aducă reproşuri.
Aceştia nu sunt nici de departe toţi factorii care duc la distrugerea unei relaţii armonioase, care ne împiedică să avem o comunicare sănătoasă şi să ne înţelegem fără a provoca ceartă şi fără a vicia ceea ce încercam să construim. Sunt câţiva factori care am considerat că stau la baza tuturor piedicilor în relaţii; sunt factorii care ne sabotează o relaţie sănătoasă şi care ne constrâng încă din copilărie. Să nu-i lăsăm, deci, să ne afecteze viaţa, petru că totul se află în mâinile noastre şi doar noi putem ne putem gestiona propriile emoţii şi comportamente.
