Formați un cuplu superb, locuiți de ceva timp împreună, dar nu puteți evita situațiile de ceartă? Cu siguranță, neînțelegerile dintre voi doi apar din următoarele motive:

Sforăitul

Specialiștii în terapia de cuplu afirmă că lipsa de somn este unul dintre principalele motive de ceartă în cuplu. Uneori, vinovatul pentru somnul insuficient al unuia dintre parteneri este sforăitul celuilalt. Este clar că persoana care sforăie, nu o face intenționat și e greu să dai vina pe ea. Pe de altă parte, când te gândești că ai trei ore nedormite noaptea, te întorci de pe o parte pe alta și nici o clapetă nu poate să oprească acest sunet enervant, îți vine să pleci.

Lucrurile împrăștiate

Chiar și cele mai tolerante cupluri se certă periodic atunci când altcineva se „împiedică” de șosetele sau de pieptenele cuiva.

Telefonul în timpul mesei

Pregătind un mic dejun sau o cină copioasă, îți poți imagina cu greu că partenerul ar îndrăzni să stea la masă uitându-se în telefon. În situația în care cuplurile lucrează toată ziua, iar partenerii nu prea au timp să petreacă unul cu celălalt, folosirea telefonului în timpul mesei poate stârni certuri grave.

Volumul televizorului

Dacă tu nu auzi foarte bine ce se vorbește la televizor, s-ar putea ca partenerul să fi surzit deja de la volumul pe care l-ai setat. Este o situație dificilă în care este practic imposibil să se găsească un compromis.

Serialele

Te strădui să eviți pe cât se poate serialul televizat care îl enervează pe partener, cu condiția ca acesta să-ți dedice mai mult timp ție. Însă, ce faci atunci când partenerul se uită la un meci de box sau de fotbal? Revii la actorii tăi preferați, stârnind din nou aceleași discuții.

Pasta de dinți

Unul din voi, stoarce în mod pedant pasta de dinți de la capăt spre gâtul tubului, iar celălalt o stoarce din mijloc. Unul uită să pună capacul tubului, lăsându-l pe marginea chiuvetei, celălalt îl răsucește strâmb, astfel încât pasta se usucă. Există o mulțime de motive pentru certurile ce reies din periajul dinților. O soluție ar fi ca fiecare să-și cumpere pasta de dinți proprie, dar nu este o garanție că veți scăpa de neînțelegeri.

Hârtia igienică

De exemplu, se iscă certuri din cauza modului în care era pusă hârtia igienică la baie. Unul dorea ca hârtia să se desfăşoare spre exterior, iar partenerul ar fi vrut ca sulul să ruleze spre interior, adică spre perete.

Like-urile de pe rețelele de socializare

Chiar și un partener care nu este foarte gelos sau suspicios, poate avea adesea întrebări dacă dansezi cu tipul/tipa căreia i-ai dat like la poze sau i-ai scris un compliment în comentariu!

Indiferența

La întrebarea „unde vom merge în vacanță?”, „ce să pregătesc pentru cină?”, „îmi stă bine cu noul look?”, jumătate din parteneri răspund că nu le pasă. În același timp, aceștia nu se feresc să critice la un moment dat exact ceea ce ai făcut și ce ai încercat să discuți. Dacă nu ești tocmai un expert în citirea gândurilor partenerului, este firesc să te superi.

Certurile din relația de cuplu trebuiesc neutralizate înainte ca acestea să devină adevarate probleme ale viitorului vostru ca pereche. Pentru aceasta, nu e greu să spui „stop conflict” și să cauți soluții împreună cu partenerul, astfel ca să nu mai aveți motive de ceartă pe viitor.