Trăim într-o societate în care eticheta și bunele maniere lasă de dorit. Ne ciocnim des de oameni impertinenți care nu răspund la bună ziua, nu își cer scuze, te iau peste picior sau îți trântesc ușa în nas…

Aceste lucruri ne fac să credem că lumea nu are cei 7 ani de acasă; că nu știe ce înseamnă amabilitate, educație și bun simț. Pentru că acestea din urmă se preiau, de fapt, de acasă, din copilărie, prin deprinderea unor reguli morale și etice cu ajutorul părinților.

Educația este, de fapt, motorul mobilității sociale. Fără ea, un adult nu poate avea o viață demnă, decentă și prosperă. Statisticile arată că absenţa unui nivel decent de educaţie, lipsa celor mai elementare cunoştinţe, dar și nerespectarea celor mai elementare norme de igienă se înregistrează în mediul rural.

Am făcut o listă de reguli de bune maniere pe care ar trebui să le învețe orice copil în cei 7 ani de acasă și până la majorat. Sunt reguli care, de fapt, se referă și la noi – adulții.

  1. Răspunde întotdeauna la salut cu un zâmbet, și nu cu mâinile în buzunare sau privind în altă parte. Lipsa salutului este considerată o ofensă.
  2. Salută lumea pe care o întâlnești, indiferent dacă e vorba de cunoscuți, vecini sau membrii familiei tale.
  3. Este politicos să te prezinți atunci când ești într-un cerc de oameni, dacă nu are cine să te prezinte.
  4. Spune-ți numele clar și cu încredere atunci când faci cunoștință cu cineva.
  5. Dacă vrei să atragi atenția cuiva, e bine să spui “Mă scuzați” pentru a intra politicos în conversație.
  6. Privește interlocutorul în ochi atunci când conversezi.
  7. Spune “Te rog” atunci când ceri ceva și “Mulțumesc” de fiecare dată când primești ceva.
  8. Nu răspunde scurt și sec atunci când ți se adresează niște întrebări. Încearcă, mai degrabă, să întreții o conversație amicală.
  9. Nu întrerupe oamenii atunci când vorbesc, doar decât e vorba de ceva urgent.
  10. Nu râde și nu ironiza pe baza altor persoane. Este un obicei urât.
  11. Respectă spațiul personal al celor din jur.
  12. Nu mânca din farfuria sau pachetul altei persoane. Faptul că te bagi în mâncarea altuia, denotă impertinență și vulgaritate.
  13. Nu te întinde peste masă după mâncare. Roagă pe un adult să-ți dea acel fel de mâncare pe care nu îl ajungi.
  14. Folosește întotdeauna tacâmurile când mănânci. Nu mânca cu mâna, ci apelează la un adult care să te ajute să folosești tacâmul respectiv.
  15. Nu te ridica de la masă fără să ceri permisiune.
  16. Acoperă-ți gura și nasul atunci când tușești sau strănuți. În acest caz e musai să ai cu tine un pachet de șervețele.
  17. Nu bârfi, nu pune porecle și nu folosi expresii vulgare sau neînțelese de alții.
  18. Nu face comentarii negative la trăsăturile fizice altor persoane.
  19. Învață uneori să accepți că nu ai mereu dreptate. Fă-o cu demnitate și modestie în același timp.
  20. Mulțumește-le oamenilor la care ai mers în ospeție pentru găzduirea plăcută și pentru timpul frumos petrecut împreună.
Tu ce reguli de bune maniere cunoști? Te așteptăm să intri și în comunitatea de cititori și pe pagina noastră de Facebook. 
Adaugă un comentariu