De multe ori, tendința de a face lucrurile într-un mod perfect și exigența asupra propriei persoane, îi face pe perfecționiști să sufere. Standardele pe care și le impun, meticulozitatea și nemulțumirea constantă a adepților perfecționismului nu aduc bine nici calității vieții lor, nici celor din jur. Dacă te regăsești în această categorie de oameni, este mai bine să găsești alte modalități de a-ți pune în aplicare perseverența, corectitudinea și competitivitatea.

Psihologul Tal Ben-Shahar a studiat perfecționismul timp de 20 de ani, descoperind că există două tipuri de perfecționism: pozitiv și negativ. Din prima categorie fac parte optimiștii, iar din cea de-a doua – perfecționiștii clasici.

Tendința perfecționiștilor clasici este de a respinge tot ceea ce vine este în contradicție cu ideile lor, după care tot ei suferă atunci când nu își îndeplinesc standardele. Optimiștii iau viața ca atare și beneficiază de tot ce li se oferă. În cele din urmă, aceștia au mai multe șanse să devină fericiți.

Perfecționiștii clasici vs Optimiștii:

Perfecționiștii clasici Optimiștii
Văd calea vieții ca o linie dreaptă. Văd calea vieții ca pe o spirală.
Au teama de eșec. Iau eșecul ca pe un feedback.
Se concentrează pe un scop. Se concentrează pe calea care duce spre scop.
Gândesc după principiul ”totul sau nimic”. Gândesc complex și calculat.
Sunt adepții defensivei. Sunt dispuși să urmeze sfaturi.
Caută erori. Caută avantaje.
Sunt exigenți. Sunt îngăduitori.
Sunt conservatiști. Sunt activi, ușor adaptabili.

Alegerea căii potrivite

Perfecționiștii văd calea ideală spre atingerea scopurilor ca pe o linie dreaptă. Orice curbură poate reprezenta un adevărat eșec pentru ei. Pentru un optimist, însă, eșecul este o parte inevitabilă a căii spre succes, adică, atingerea scopurilor reprezintă întotdeauna o cale curbată.

Învățarea din propriile greșeli

Trăsătura principală a perfecționiștilor este teama de eșec, de aceea ei încearcă să evite greșelile. Greșelile, însă, ne ajută uneori să ne testăm puterile și ambițiile. Atunci când ne asumăm riscuri, cădem și ne ridicăm din nou – devenim mai puternici. Bazându-ne pe experiență, ne dezvoltăm și, în acest sens, suntem mai mult ajutați de înfrângere decât de succes.

Eșecul nu promite succesul, însă teama de eșec întotdeauna înseamnă o lipsă de succes. Cei care înțeleg că eșecul este întotdeauna legat de succes, învață din greșelile lor, se dezvoltă și, în cele din urmă, reușesc.

Subestimarea

Perfecționistul își creează mereu un mediu în care este imposibil să trăiască cu o stimă de sine: el se autocritică în mod constant și dă atenție doar neajunsurilor, fără să aprecieze lucrurile pe care le-a realizat. În plus, tendința spre idealizare și mentalitatea maximalistă face ca perfecționiștii să amplifice obstacolele întâmpinate pe calea spre succes. În astfel de condiții, subestimarea este garantată.

In mod paradoxal, psihologii au constatat că stima de sine a unei persoane crește atunci când se confruntă cu obstacole, deoarece persoana recunoaște că înfrângerea nu este chiar atât de gravă precum pare. Perfecționiștii evită încercările din cauza fricii de eșec, insuflându-și că nu pot face față dificultăților.

Eficacitatea maximă

Psihologii John Dodson și Robert Yerks au demonstrat că o persoană poate obține rezultatul maxim atunci când se află într-o stare între apatie și anxietate. Un astfel de grad de entuziasm în muncă este experimentat de optimiști datorită acceptării eșecului ca parte naturală a vieții, pe de o parte, și luptei pentru succes, pe de altă parte.

Obținerea plăcerii din rezultatul obținut

Perfecționistul caută mereu un rezultat ideal. Având un entuziasm maxim și muncind din greu, persoana ajunge rapid la oboseală, care poate deveni uneori chiar insuportabilă dacă procesul de muncă nu aduce plăcere.

Calea optimistului este, însă,  mai plăcută: acesta se bucură de “călătoria” lui și rămâne totodată concentrat asupra scopului. Drumul spre succes nu este o linie dreaptă, dar nu contează! Optimistul nu aspiră la acest lucru. El luptă, pierde și uneori suferă, dar reușește în cele din urmă.

Utilizarea eficientă a timpului

“Ori fac un lucru în mod ideal, ori nu îl fac deloc.” Perfecționistul clasic pierde foarte mult timp și bani ca să-și îndeplinească munca fără nicio eroare, lucru care nu este sunt întotdeauna justificat pentru unele sarcini.

Optimistul abordează timpul în mod mai inteligent: el petrece foarte mult timp la muncă atunci când sarcina este cu adevărat importantă. Pentru el, este suficient să-și îndeplinească sarcina bine, dar nu în mod ideal.

Transformarea unui perfecționist într-un optimist este un proiect deloc ușor pentru tot parcursul vieții. Se poate spune că aceasta este o călătorie care necesită multă răbdare, timp și efort. Cel care o face, își va putea schimba viața spre bine!