Știai că băile de soare au o mulțime de avantaje? Razele solare cresc nivelul de serotonină (hormonul bunei dispoziții), stimulează producerea vitaminei D în organism, contribuie la creșterea imunității și, nu în ultimul rând, conferă pielii un aspect frumos și atrăgător.
Pentru a te bronza frumos cu riscuri minime de arsuri solare, trebuie să iei în considerare câteva reguli.
Folosește cremă de protecție solară
Aceasta este prima regulă pentru a evita arsurile. Cremele cu factor de protecție sunt recomandate în special persoanelor cu pielea sensibilă, predispuse alergiilor solare şi copiilor. În același timp, medicii se obosesc să ne tot avertizeze că razele ultraviolete fac mai mult rău decât bine. Prin urmare, trebuie să eviți expunerea ta îndelungată la soare.
Este de menționat că cremele SPF nu influențează viteza de bronzare, ci îți permit doar să-ți prelungești băile solare, protejându-ți pielea. Pentru ca o cremă de protecție să-și facă efectul, trebuie să o aplici cu cel puțin 20 de minute înainte de expunerea la soare și să o reaplici o dată la două ore.
Expune-te la soare treptat.
Nu încerca să obții efectul de ”ciocolată” în timp scurt. Mulți se expun pericolului de arsuri solare atunci când cred că dacă vor sta mai mult la soare într-un weekend, vor obține culoarea dorită a pielii. Începeți bronzatul cu 15 minute de expunere la soare până la prânz și 20 de minute după prânz. Astfel, veți stimula melanina să-și facă timp de protecție a pielii. Melanina creează în jurul celulelor pielii un fel de barieră de protecție care dispersează razele UV periculoase.
Consumă alimente și băuturi care contribuie la protecția pielii în timpul băilor solare.
Știai că pielea poate fi protejată nu doar din exteriorul, ci și din interiorul corpului? Există produse care, datorită cantităților mari de antioxidant, îți pot proteja pielea și scad riscul de apariție a melanomului. Consumă pe toată perioada vacanței la mare următoarele alimente:
- Pește bogat în acizi grași omega-3: macrou, hering, ton, somon, somon. Sau poți opta și pentru suplimente alimentare de omega-3.
- Fructe și legume de culoare roșie și portocalii: portocale, grapefruit, caise, morcovi, roșii, ardei roșu și portocaliu.
- Ciocolată neagră.
- Varza albă, varză de china, broccoli sau conopidă.
- Verdeață: pătrunjel, busuioc, salvie, rozmarin, spanac.
- Ceai verde, ceai negru.
Hidratează pielea după plajă.
Efectul bronzului este un motiv de satisfacție, dar și un semnal despre faptul că melanina este produsă în exces și din cauza asta s-ar putea să ți se usuce stratul superior al pielii, după care să se desprindă. Procesul de exfoliere nu-ți va conferi deloc un aspect atrăgător, așa că hidratează-ți pielea de fiecare dată după plajă. Optează pentru creme sau emulsii de hidratare și calmare a pielii. Evită scrub-urile și frecatul pielii cu prosopul după duș.
Comenteaza