Nu este greu să învățăm să scriem și să vorbim corect în limba română dacă suntem pur și simplu atenți la materia care se predă la școală, pentru că atunci se pun bazele. Mi se pare o rușine ca după mulți ani de studii să nu știi să scrii și să te exprimi corect, să nu știi să pui cratime, virgule și alte semne de punctuație într-o frază. Să faci dezacorduri, să nu știi că se scrie corect „să iei” și nu „să iai”. Să nu știi că nu există „deaceea”, ci „de aceea”. Să nu înțelegi că „polemică” este un cuvânt care nu se folosește în orice discuție contradictorie, dar în contextul unor controverse pe teme politice, științifice sau literare. Să nu știi că nu e corect „vroiam”, ci „voiam”. Aș putea continua să dau exemple, dar cred că ați prins ideea.
Niciodată nu e târziu să ne corectăm în acest sens. De aceea, îți vom prezenta o listă de cuvinte și expresii folosite sau pronunțate în mod greșit în limba română, alături de forma lor corectă:
Greșit | Corect |
Va apare | Va apărea |
Mi-ar place | Mi-ar plăcea |
Vroiam | Voiam |
Hilar | Ilar |
Clasa întâia | Clasa întâi |
Ora doisprezece | Ora douăsprezece |
Filmul care l-am văzut | Filmul pe care l-am văzut |
Șcenă | Scenă |
El însăși | El însuși |
Eu însumi | Eu însămi |
Chibrite | Chibrituri |
Caramea | Caramelă |
Servici | Serviciu |
Am luat la cunoștință | Am luat cunoștință de |
Se așează | Se așază |
Foarte mulţi oameni au dificultăţi în a utiliza corect cuvinele „datorită” şi „din cauza”. Explicaţia este foarte simplă: se foloseşte „datorită” când facem referire la un eveniment fericit, la un efect benefic, în timp ce „din cauza” se foloseşte în momentul în care efectul acţiunii a fost unul negativ. Corect: „Am reuşit în viață datorită ei.” Greşit: „Accidentul s-a produs datorită lui”.
Două obiecții : conform DOOM 2005, ambele variante sunt corecte, atât,, clasa întâi”, cât și,, clasa întâia”; adjectivul de întărire se folosește la feminin sau la masculin, în functie de persoana care îl folosește (așadar, un bărbat va zice,, eu însumi”, iar o femeie va spune, eu însămi”).
Mulțumesc mult, mi-a fost de folos lecția aceasta!