I-am cunoscut pe cei de la Handpan Romania într-o excursie la cetatea Râșnov. Admiram peisajul sublim și cetatea impunătoare cocoțată în vârf de munte, când dintr-o dată, am auzit niște sunete deosebite care m-au făcut să-mi îndrept pașii spre o formație de tineri instrumentiști în frunte cu Artur Pasecinic – instrumentist principal și administrator de proiect.

Artur cântă la unul din cele mai neobișnuite instrumente pe care le-am văzut vreodată. Nu am mai auzit asemenea sunete nicăieri în lume. O dată cu mine, mai multă lume s-a apropiat să-l asculte, întrebându-se ce fel de instrument este. La prima vedere, seamănă cu o tobă din metal sau cu două scuturi suprapuse care emit sunete ZEN. Dar nu este nici tobă, nici scut. Este un handpan – o inovație în cultura muzicală modernă.

Acum câțiva ani, handpan-ul era un instrument misterios, despre care nu se știau prea mult lucruri. Istoria lui pornește din insulele Trinidad și Tobago, unde în calitate de instrumente muzicale au început să se abordeze butoaiele care, fiind acordate, formau niște steelpan-uri. Mai târziu, Felix Rohner, instrumentist și creator de percuții din Austria, a preluat steelpan-ul din Caraibe și a creat handpan-ul – un instrument greu din oțel scump și dificil de confecționat.

Interpretarea unei piese la handpan se bazează mai mult pe intuiție și improvizație, dat fiind că acest instrument conține un câmp central de tonuri cu o gamă limitată de note, plasată între ding și bass. Artur susține că este pasionat de acest instrument și lucrează cu mare entuziasm la proiectul Handpan Romania care promite a fi unul cu adevărat inedit.

Ce prezintă proiectul „Handpan Romania”?

“Handpan Romania” este un proiect world music care are la bază o simbioză între instrumentul secolului XXI -handpanul- și diverse stiluri și instrumente neașteptate. “Handpan Romania” a debutat la festivaluri muzicale, urmând deschideri de concerte și evenimente private, în cadre naturale, cluburi sau muzee.

Momentele se diferențiază prin faptul ca sunt alese în funcție de eveniment: dinamice pentru scene mari și armonioase pentru evenimente retrase în natură. Proiectul integrează alături de handpan, instrumente cât mai diversificate și colaborări cu artiști care surprind de fiecare data publicul: vioara clasica, flaut, pian, sitar indian, acompaniate de instrumente de percuție precum: cajonul Cubanez, djembele African și darbuka cu rădăcini în Orientul Mijlociu.

De asemenea, pentru concertele de muzică electronică, cei de la Handpan Romania au dezvoltat o colaborare cu artiști care realizează video mapping, în centrul efectelor vizuale fiind chiar handpanul. Înafara scenei, “Handpan Romania” a început și o campanie de promovare a României prin intermediul peisajelor excepționale din țară, precum: crescătoria de lotuși de pe lacul Snagov, Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici, Cetatea Râșnov, Muzeul în aer liber Astra Sibiu.

Melodia pe care urmează să o ascultăm prezintă un moment relaxant și este perfectă pentru meditație.