Cele mai uzuale cuvinte pe care le folosim în viața de zi cu zi sunt „da” și „nu”. Chiar dacă sună incredibil, combinația corectă a acestor cuvinte și utilizarea lor în situațiile potrivite poate face literalmente minuni și te poate face mai fericit, mai sănătos și mai bogat!

Incapacitatea de a refuza cuiva anumite lucruri îți complica foarte mult viața. De cele mai multe ori, suntem de acord cu anumite lucruri doar ca să creăm o impresie bună sau să nu-i jignim pe oameni prin refuz.

Dacă ai ajuns în situații în care regreți despre faptul că ai spus la un moment dat „da”, te îndemnăm să citești câteva sfaturi care te vor ajuta să nu repeți aceeași greșeală din nou.

Nu ești obligat să spui „da” oamenilor care îți fură timpul.

Din câte știi, timpul înseamnă bani. Mai mult, timpul este un fenomen care nu mai poate fi recuperat. Dacă banii pot fi câștigați iar și iar, timpul nu va mai putea fi întors înapoi niciodată. Când cineva îți fură din timp și începi să-ți neglijezi prioritățile, îți creezi singur probleme. În cazul în care cineva are nevoie de tine ca să îți povestească lucruri care îl interesează doar pe el, propune-i să o facă la o oră care să îți convină ție. Nu merită să te neglijezi pe tine din cauza problemelor altora.

Nu ești obligat să spui „da” oamenilor care au nevoie de banii tăi.

Din nefericire, există oameni incurabili atunci când vine vorba de cheltuieli și împrumuturi frecvente. Acești oameni trăiesc ușor pe seama altora, fără să mai țină cont dacă e vorba de banii unui prieten sau de banii unei companii de creditare. Împrumutatul îți poate distruge relațiile cu prietenii și te poate face mai nesigur din punct de vedere financiar. Cel mai bine este ca atunci când cineva îți cere bani cu împrumut, să îl refuzi politicos și să te scutești de niște goluri financiare.

Nu ești obligat să spui „da” societății.

Opinia publică uneori poate deveni un obstacol greu de depășit. Oamenii tind să creadă că toți ar trebui să meargă într-o direcție și să respecte aceleași condiții sau reguli. Amintește-ți mereu cine ești, de unde vii și nu permite anumitor doctrine înrădăcinate să-ți schimbe viziunile sau personalitatea. Învață să spui „nu” cu mult curaj și încredere.

Nu ești obligat să spui „da” șefului.

Este adevărat că trebuie să fii foarte atent cu șeful, mai ales când te gândești să îi răspunzi cu un „nu” la un task care ți se pare imposibil de realizat. Pe de altă parte, dacă șeful este sursa stresului tău zilnic și este doar un om care-ți distruge viața, poate că ar fi timpul să-ți iei adio de la el și să mergi mai departe. Ce zici?

Nu ești obligat să spui „da” ofertelor.

Există o mulțime de trucuri psihologice pe care marketerii le folosesc ca să te atragă ca și client pentru afacerea lor. Învață să refuzi o ofertă care nu te interesează, care îți poate lua timp și bani.

Atunci când apar lucruri care cu care nu ești de acord sau ți se par manipulatoare, învață să îți respecți principiile fără a te mai lăsa influențat de povești înduioșătoare sau rugăminți care nu fac nimic altceva decât să îți încalce demnitatea.