Mulți sunt de părerea că un copil perfect este un copil liniștit, calm, drăguț și ascultător; un copil care zâmbește mereu și nu face niciodată nazuri. Dar ce se întâmplă în realitate? Mulți copilași, aparent fericiți, suferă de neliniște și îngrijorare.
Dacă e să vorbim la general, o persoană care suferă de anxietate este o persoană îngrijorată, uneori panicată, ce are frica unui pericol real sau imaginar. Oamenii capătă acest sentiment încă de la naștere, atunci când sunt se confruntă în necunoaștere cu zgomote, lumină, voci și senzații noi și chiar dureri. Adaptându-se la funcția organismului de a respira, de a digera alimentația, copilul capătă o neliniște căreia va trebui să-i facă față pas cu pas.
Încă de la primele etape de dezvoltare, micuțul își poate manifesta anxietate în diferite moduri: plânsete, pentru a-și exprima durerea provocată de colici, oboseala sau foamea. În aceste cazuri, pentru contractarea anxietății mămica trebuie să intervină imediat pentru a-i remedia starea, pentru a-l liniști și a-i satisface nevoile.
Unii bebeluși au un comportament dificil, dorm foarte puțin și asta din frica de a nu rămâne singuri în pătuț, ci alături de mămică. În acest caz, este important ca ei să fie familiarizați și cu alte persoane, să conștientizeze propriul corp și să înțeleagă că părintele nu mai este unica persoană de care se poate ancora. La fel este benefică o activitate înainte de somn, cum ar fi cititul poveștilor sau fredonarea cântecelor de leagăn.
Există anxietate și la copiii școlari și preșcolari, din cauza anumitor situații cărora trebuie să le facă față. De exemplu, un copil care este dat pentru prima dată la creșă, se poate panica, pentru că primul om cu care a făcut legătură cu lumea exterioară este, de fapt, părintele. Iar atunci când este „externat” din acest bol protector, ca să-i spunem așa, copilul țipă sau chiar plânge în hohote. Această stare poate dura de la câteva minute până la zile în șir de adaptare cu noul mediu, lucru care este normal. Nu este indicată prescrierea unor preparate anxiolitice în aceste cazuri, pentru că e doar o etapă pe care trebuie să o depășească toată lumea, cu multă răbdare și calm. În cazul școlarilor, lucrurile sunt mai simple, deoarece ei și-au multiplicat deja reperele din lumea exterioară. Totuși, ei pot manifesta mânie, supărare, furie și smiorcăieli, care fac și ele parte din anxietatea legată de încadrarea în colectivitate.
Copiii mai pot manifesta anxietate și în cazul diferitelor evenimente ce pot să apară în etapele lor de dezvoltare, cum ar fi frica de abandon, frica de a cădea în gol, frica de vaccin, frica de a rămâne singuri în casă, frica de a-și vedea părinții separați care reprezintă, practic, cea mai gravă sursă de apariție a anxietății, întrucât mediul familial în care a trăit până acum se prăbușește. În acest caz, copilul poate manifesta o retragere în sine, pasivitate sau chiar agresivitate. De aceea, el trebuie să fie mereu asigurat că este iubit, că este în siguranță și că niciodată nu va fi lăsat singur.
Pentru a-l ajuta pe copil să depășească stările anxioase, trebuie să-i fie creat un mediu sigur, firesc și previzibil de trai, pentru ca el să-și găsească echilibrul și să-și înfrunte temerile.
Un mod eficient de a identifica sursa anxietății copilului și de a-l ajuta să scape de ele, este să fie rugat să deseneze. De exemplu, poate fi rugat să-și deseneze teama de singurătate, sau teama de întuneric, ori teama de a-și pierde părinții – toate pe foi diferite. Apoi, îi putem oferi câte un plic pentru fiecare foaie desenată cu frici. Închidem plicurile, le capsăm sau le lipim cu lipici (depinde ce activitate îi place copilului) astfel ca aceste plicuri să nu mai poate fi deschise și…le aruncăm împreună la gunoi! Este posibil ca atunci când copilul a văzut că a scăpat de aceste plicuri, să scape și de stările anxioase, căpătând astfel un control asupra fricilor și un echilibru în viața de zi cu zi.
Pentru un plus de informații utile la acest subiect, vezi și infograficul „Cum îi ajutăm pe copii să-și depășească fricile”