Bazându-ne pe învățăturile și experiențele oamenilor de succes, am decis să-ți pregătim câteva sfaturi simple reținut. Amintește-ți de ele în fiecare dimineață când te trezești, pentru a avea o viața financiară mai sănătoasă.
- Cheltuiește mai puțin decât câștigi. Investește-ți economiile într-un portofoliu diversificat pentru a scăpa de grijile financiare mai târziu.
- Când te gândești să investești, alege investiția care impune cele mai mici taxe și impozite.
- Nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma. Nu cumpăra lucruri doar ca să îi impresionezi pe alții.
- Nu este nevoie să cheltui o groază de bani ca să te simți bine. Există atât de multe activități care implică cheltuieli puține sau chiar sunt gratuite: ciclismul, lectura, drumețiile, sportul și altele.
- Setează-ţi obiective pe pe termen scurt și pe termen lung, iar apoi prioritizează-le.
- Nu câştiga bani în mod ilegal.
- Dacă-ți dorești să devii milionar doar ca să cheltui un milion de euro, vei deveni exact opusul. Ai grijă ce-ți dorești.
- Tratează-ți finanțele în mod obiectiv.
- Investește doar în afaceri pe care le înțelegi cu adevărat.
- Nu subestima probabilitatea de faliment.
- Fii părtinitor.
- Nu fi încăpățânat. Ajustează-ți comportamentul și gândirea după cum evoluează lucrurile.
- Citește mai mult. Informația înseamnă putere de decizie.
- Nu-ți ignora familia și prietenii.
- Banii nu trebuie să depășească ca prioritate sănătatea ta și educația.
- Nu te complica cu lucruri pe care nu le poți gestiona.
- Autodisciplinează-te în continuu pentru o viaţă financiară de calitate.
- Nu este nevoie să-ți verifici contul de investiții sau contul curent în fiecare zi dacă ți-ai făcut o planificare financiară pe termen lung. Evită stresul legat de bani.
- „Spune-mi pe ce-ți cheltuiești banii și îți voi spune cine ești.” (James W. Frick). Cumpără doar ce ai nevoie cu adevărat.
- Nu te epuiza cu munca astfel încât să nu ai timp să te bucuri de viață și familie.
- Nu te baza prea mult pe zvonuri pentru a lua decizii investiționale.
- Inteligența emoțională este mai importantă decât inteligența teoretică.
- Cu cât studiezi mai multe lucruri despre economie și afaceri, cu atât vei fi mai informat și mai sigur pe ceea ce vrei să faci.
- Nu cheltui banii moșteniți. Fă-ți timp ca să gândești cum îi poți fructifica.
- Începe să economisești cât mai devreme posibil.
- Recunoaște-ți greșelile financiare. Nu le ignora, nu le îngropa, nu da vina pe alții și nu îți căuta scuze. Fii sincer cu tine însuți.
- Nu încerca să câștigi bani de care nu ai nevoie, riscând cu lucruri de care ai nevoie.
- Fii optimist când vine vorba de bani. Legea universală a atracției ne sugerează să ne concentrăm pe profit. Lasă gândurile toxice de-o parte.
- Învață-i pe copiii tăi despre bani, pentru ca ei să-i poată câștiga independent atunci când tu vei fi la bătrânețe.
- Dacă nu ești bun în previziuni, atunci nu anticipați piața. Concentrează-te pe ceea ce știi de fapt.
- Ai răbdare. Uneori lucrurile au nevoie de mai mult timp decât te aștepți.
- Probabil că investitorii au fost mai bine informați acum 20 de ani, pentru că au existat cu 90% mai puține știri financiare. Învață să filtrezi știrile.
- Studiază previziunile economice din anii trecuți și nu te baza sută la sută pe previziunile din anul curent.
- Nu fi lacom.
- Nu împrumuta bani inutil.
- Autoeducația te poate face mai deștept și mai bogat.
Ține cont de aceste sfaturi de acum în colo. Aplică-le și bucură-te de călătoria ta spre succes.
Comenteaza