Modelele de coafuri din 2018 sunt concepute pentru a completa noul look și pentru a accentua caracteristicile expresive ale feței.
Cu ajutorul coafurii poți ascunde micile defecte ale exteriorului, corecta ovalul feței, accentua frumusețea și a asigura un look memorabil.
Stilistii în anul 2018 optează pentru o ușoară neglijență, naturalețe și simplitate. Acest lucru este confirmat, pe deplin, de tendințele actuale în coafuri, printre care putem identifica următoarele:
Coc dezordonat
Dacă ți se întâmplă într-o zi să te grăbești, să nu ai timp să-ți aranjezi părul, poți să nu-ți mai faci griji, moda promovează activ acest lucru, prinde-ți părul într-un coc. În 2018, se poartă cocuri dezordonate, care nu sunt aranjate deloc, dar au un aspect natural. În acest an nu se mai pune accent pe minuțiozitate și nu mai e nevoie să ai un coc perfect, aranjat la milimetru. Acest model prezintă o balanță fragilă între neglijență și acuratețe.
Bob lung asimetric
Tunsoarea bob poate fi foarte ușor adaptată oricărei texturi de păr. Poate varia ca lungime, de la foarte scurt până la o lungime ce ar putea acoperi umerii.
Bobul lung este tunsoarea preferată în rândurile vedetelor de la Hollywood și este și rămâne în trend deja de 2-3 ani.
Dacă să vorbim de bobul asimetric, este o decizie foarte îndrăzneață. Șuvitele de păr diferite după lungime din stânga și din dreapta atrag atenția celor din jur, ascunzând în același timp imperfecțiunile feței.
Un alt avantaj al acestei tunsori, este că părul se coafează mai ușor, este foarte practică și este ușor de întreținut.
Tunsoarea în trepte
Aceasta nu este altceva decât o tunsoare multistratificată în scări și este un avataj pentru cei care doresc să își schimbe imaginea fără a pierde din lungimea părului. Este populară și rămâne în vogă și în acest an datorită faptului că se potrivește absolut oricărei femei, indiferent de vârstă, formă a feței, culoare și textură a părului.
Tunsoarea în trepte poate transforma vizual o fața rotundă în una mai alungită, poate atenua o bărbie proeminentă și pomeții vizibili.
Este recomandată femeilor care au un păr mai rar sau fin, astfel părul poate căpăta volum și vizual va părea mai des.
Pentru a obține un rezultat maxim, va trebui să aplicați pe păr un mousse și să uscați părul folosind un foen cu duze special concepute.
Tunsoarea în scări poate fi foarte ușor și simplu aranjată. Alegând opțiunea cea mai potrivită pentru sine, nu veți avea nevoie decât doar de 10-15 minute.
Cărare pe mijloc și tunsoarea bob-carre
Carre este probabil cea mai comodă și universală tunsoare, continuând a fi extrem de populară în acest sezon. Acest fapt se datorează efortului hair-styliștilor de a adapta tunsoarea la tendințele actuale din lumea modei.
Acestă variantă este potrivită pentru orice tip de față și are capacitatea de a scoate în evindență atuurile feței indiferent de forma acesteia.
La modă este și părul drept cu o cărare dreaptă pe centru și fără volum la rădăcini. Cărarea arată cel mai bine pe tunsori scurte de tip carre.
Pentru realizarea acestei coafuri, e nevoie să spălați bine părul cu șampon, apoi să-l clătiți cu balsam și pieptănațî. La uscare, pieptănați părul din nou. Pentru formarea cărării va servi ca îndrumare linia centrală a podului nasului. Formați o cărare, pornind din frunte până la coroană, folosind un pieptene plat cu măner ascuțit. Dacă părul nu dorește să se aranjeze în direcția corectă, fixați-l pentru o vreme cu agrafe.
Mai jos îți propunem câteva idei de coafuri pentru tunsoarea de tip bob-carre:
Într-un final, cea mai perfectă coafură și tunsoare e cea cu care te simți tu cel mai bine și mai liber. Ceea ce conteză cel mai mult este aspectul îngrijit și sănătos al părului, aceasta îți poate da valoare și sigurață în sine.
Comenteaza