De la o vreme, copilul tău refuză mâncarea și tu te îngrijorezi? Chiar și atunci când încerci să gătești mâncare prin rețete noi, copilul nici măcar nu atinge farfuria?

Pentru orice părinte, alimentația proastă a copilului este o bătaie de cap în plus. Iar uneori, ajungi să te mulțumești chiar și cu faptul că piciul mănâncă doar o felie de pâine, biscuiți, paste, dulciuri, fără să ții cont de faptul că alimentația sănătoasă este vitală pentru copil.

Atunci când copilul tău refuză mâncarea, s-ar putea să fie vorba de o neofobie alimentară.

Mai întâi de toate, ar trebui să te asiguri că copilul tău nu are nici o problemă în organism. Unii copii își pierd apetitul atunci când au carență de fier sau când sunt infestați cu stafilococ sau viermișori. Primul pas în acest caz este să te adresezi la pediatru pentru a te îndruma în vederea eliminării problemelor de sănătate ale copilului.

Se poate întâmpla ca părinții să facă mici greșeli prin anumite trucuri atunci când își hrănesc copiii. Unii încearcă, de exemplu, să ascundă alimente (gen legume sau fructe) în alte alimente pentru a-l hrăni pe copil. Această „șmecherie” poate funcționa, însă pe termen scurt. Or’ copilul se poate prinde că tu faci asta din cauza că acel aliment nu este gustos sau trebuie mâncat forțat.

 

Și nu în ultimul rând, este important să ai răbdare cu copilul tău atunci când îl hrănești. O tehnică eficientă este să  vorbești cu el la modul „Încearcă o bucățică mică. Dacă e bun, poți să o înghiți așa cum face mami și tati, iar dacă nu-ți place, o poți pune înapoi pe farfurie…”  În orice situație, copilul trebuie încurajat pentru a-l apropia mai mult de acceptarea mâncării.