Depresia este una dintre cele mai frecvente tulburări mintale de care suferă, în prezent, peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume.
Starea de „depresie” este percepută mai mult ca o apatie, anxietate, tristețe sau astenie care se accentuează toamna. În realitate, însă, depresia este o condiție dificilă în care o persoană se află permanent într-o stare depresivă, completată de tulburări de somn (sau, dimpotrivă, somnolență), tulburări de apetit și anxietate. Uneori, persoana cade într-o apatie profundă încât nu poate să muncească sau nici măcar să aibă grijă de sine (să-și spele dinții, de exemplu, sau să meargă la magazin). Pacienții care suferă de depresie prezintă un risc ridicat de suicid. Această afecțiune duce, practic, la dizabilitate și reduce calitatea vieții. Iată de ce, depresia trebuie tratată în mod obligatoriu.
De ce depresia afectează mai mult femeile decât bărbații?
Atât bărbații, cât și femeile au riscul de a se îmbolnăvi de depresie. Însă, s-a constatat că femeile suferă de două ori mai mult de depresie decât bărbații. Medicii nu știu sigur de ce se întâmplă așa, dar presupun că de vină sunt hormonii, factorul ereditar și consecințele unor evenimente traumatizante.
Femeile au un fond hormonal special care le afectează mai mult după pubertate și se accentuează maxim în perioada postpartum. Și nu este vorba de o banală oboseală sau lipsă de somn, ci despre o stare prelungită cu toate semnele de depresie care au apărut anume după ce femeia a dat naștere unui copil. Mai mult, pe lângă faptul că este mamă, femeia mai trebuie să și muncească, să-și îndeplinească atribuțiile casnice, iar toate aceste lucruri sporesc frecvența apariției depresiei.
Cercetătorii de la Universitatea din Texas sugerează că sunt mai predispuse la depresie acele femei care sunt singure și dețin o funcție de conducere. În timp ce femeile nu pot depăși anumite stereotipii atunci când se simt singure sau nu fac față la locul de muncă, bărbații sunt mai puțin susceptibili să se confrunte cu această afecțiune și trec mai ușor peste anumite lucruri.
Totodată, femeile sunt mai predispuse la abuz. Conform unor studii, femeile au suferit cel puțin o dată în viață o violență fizică sau sexuală, iar acest tip de episoade prezintă un factor de declanșare a depresiei.
O altă teorie despre frecvența depresiei la femei este dată de implicare lor sentimentală în tot ce se întâmplă. Pentru că dacă bărbatul este educat de mic că trebuie să-și suprime emoțiile, să fie puternic și să se bazeze în situații dificile numai pe el însuși cu tărie de caracter, femeia rămâne sexul slab și vulnerabil care are nevoie mereu de un sprijin.
Cum se poate manifesta depresia?
Adesea, depresia își are debutul după un stres și se manifestă mai întâi printr-o slăbiciune, stare de rău, dureri de cap, amețeli, tulburări de somn și apetit. O astfel de imagine neclară duce la faptul că femeile nici nu bănuiesc că este vorba despre depresie, și nu despre „deficit de vitamine” sau ceva de genul ăsta.
La femei, depresia este adesea asociată cu alte tulburări mintale, care necesită tratament, cum ar fi anxietatea. Femeia începe să simtă o amenințare, un pericol incert, este bântuită de frica de eșec la locul de muncă sau în viața ei personală. Ea devine foarte neliniștită și profund îngrijorată de ceea ce se întâmplă. De multe ori, aceste simțuri sunt însoțite de bătăi rapide ale inimii, dureri cardiace, atacuri de panică, amețeli, greață sau crampe abdominale.
În același timp, în imaginea clinică pentru bărbați, depresia nu se manifestă prin anxietate sau tristețe, ci prin agresivitate, furie și irascibilitate greu de controlat.
Pentru a face față emoțiilor negative (anxietate, frică, regrete, dezamăgire, iritare, tristețe, plictiseală și așa mai departe), femeile simt nevoia de a mânca mai mult, în special dulciuri, lucru care duce la o creștere în greutate. Mai puțin frecvent, depresia poate dezvolta anorexie, adică refuzul de a mânca.
Soluții?
Tratamentul depresiei poate fi făcut în două moduri: farmacologic (cu pastile prescrie de medic) și psihoterapeutic (cu ajutorul unui specialist). Orice alte lucruri sau sfaturi din partea persoanelor apropiate cum ar fi „ai nevoie de dragoste”, „trebuie să mai naști un copil și totul va trece”, „du-te și-ți ia o haină nouă” sau „mergi la un coafor” nu vor trata depresia și nu vor ajuta femeia decât pe moment, dându-i o stare falsă de fericire și încredere în sine. Iată de ce, psihoterapiile și medicațiile sunt extrem de importante în tratarea depresiei.
Depresia este o boală ? Presupune pensionare ?