Sunt cinci mii de ani de când pisica a intrat în viața omului, strecurându-se discret, pe furiș în inima și sufletul lui. În antichitate, pisicile erau venerare, iar chipurile lor erau imortalizate pe mormintele egiptenilor sau pe monedele grecești. Egiptenii mai credeau și în Zeița Bastet, care avea trup de femeie și cap de pisică. Misiunea principală a pisicilor era vânarea șoarecilor în hambarele cu cereale, iar rănirea lor era interzisă. Cine omora o pisică, plătea cu viața.
În Europa, pisicile au fost domesticite prin anul 100 î.Hr. Pe atunci se spunea că acestea erau prietenele vrăjitoarelor, iar cei superstițioși se temeau în mod special de pisicile negre. Dacă una le tăia calea, considerau că s-au întâlnit cu o vrăjitoare și le va merge prost toată ziua.
De ce atâția oamenii s-au temut sau se mai tem de pisici? Pentru că sunt individualiste. Nu pisica aparține omului, ci omul aparține pisicii. Ele nu pot fi supuse precum câinii. Vin și pleacă după cum au chef și nu își privesc proprietarul ca pe un camarad, ci ca pe proprietarul casei – domeniul unde ea locuiește.
Pisica are căderea perfectă: simțul inegalabil al echilibrului face posibil ca, în timpul unei căderi, pisica să se rotească până ajunge în poziția corectă de aterizare! Este absolut incoruptibilă. Pisica își dăruiește simpatia așa cum consideră de cuviință. Timidă și adorabilă, nu se lasă convinsă să te salute amical. O va face atunci când își va dori cu adevărat.
Știai că pisicile dispun de un al șaselea simț? Ele ghicesc starea de spirit a celor din jur și pot anticipa lucruri înainte ca acestea să se întâmple. De exemplu, cercetătorii au studiat capacitatea pisicilor de a simți cutremurele: ”Presiunea subterană produce piezoelectricitate în roca de cuarț. În apa freatică, acest curent determină ionizarea gazelor dizolvate care ies ulterior la suprafață ca aerosoli. Dacă animalele inspiră acești aerosoli, organismul lor începe să secrete serotonină și încep să se comporte ciudat.”
Știai că pisicile văd de șapte ori mai bine decât oamenii? Acestea văd totul chiar și noaptea, și asta datorită stratului de țesut din spatele ochilor lor care intensifică lumina pe care o captează. De asemenea, vederea pisicilor este reglată prin mișcare.
Știai că firele de păr din mustățile pisicilor sunt ca un sistem radar? Firele de păr din mustăți sunt extrem de sensibile, fiind prevăzute cu aproximativ 200 de fibre nervoase. Iată de ce pisica nu se lovește de nici un obiect nici măcar în beznă!
Pisica este un vindecător! Torsul ei ajută la vindecarea rapidă a rănilor, pentru că undele sonore declanșează procese vindecătoare în țesutul osos. În zona oscilatorie, sunetul torsului stimulează dezvoltarea oaselor și este benefic chiar și în tratamentul osteoporozei.
Așadar, pentru orice iubitor de feline este limpede: pisica sa e o mică zeiță!
Comenteaza