Femeia este o ființă complexă, pe cât de puternică, pe atât de fragilă și fină. Și pentru că bărbații nu sunt experți în finețe, de multe ori dau greș în comportamentul față de sexul slab și frumos. Chiar dacă uneori nu arată acest lucru, femeile sunt de multe ori deranjate de modul în care bărbații gândesc și acționează.
Din nefericire, femeia este de multe ori subiectul ironiei în rândul bărbaților. Indiferent de modul în care arată sau se poartă, ea se face mereu vinovată de ceva: că vorbește ce nu trebuie, că nu gândește corect, că e prea slabă sau prea grasă, că nu gătește bine, că se plânge des și nu știe să-și rezolve singură problemele.
Ce nu iubesc femeile și de ce le vine uneori să părăsească o relație?
Femeilor nu le plac bărbații pasivi și leneși.
Masculinitatea înseamnă acțiune. Un bărbat trebuie să știe să gândească, să ia decizii și să acționeze de unul singur. Și asta, bineînțeles, luând în considerație și părerea femeii pe care o iubește. Dacă un bărbat nu are o vocație și o activitate pe care să o respecte și care să-i aducă un venit, este un bărbat incomplet.
Dacă nu vrei să te numeri printre bărbații single, ar fi bine să fii activ, să iei propriile decizii și să acționezi corect.
Femeile nu iubesc bărbații care vorbesc și se poartă urât.
Un bărbat trebuie să aibă grijă la gură nu doar când mănâncă, dar și atunci când vorbește. Majoritatea bărbaților sunt tandri și iubitori la început de relație, dar, de multe ori, acest lucru se dovedește a fi doar o mască. Cel care vorbește și se poartă urât cu o femeie, nu poate fi considerat bărbat.
Trebuie să-i demonstrezi femeii că ai bun simț, că ești educat și știi să fii echilibrat în orice situație.
Femeile nu iubesc bărbații geloși și posesivi.
Aparent, gelozia este o soră a iubirii, dar de fapt este inamicul acesteia. Este normal ca la început de relație bărbatul să-i dea câteva semne de gelozie iubitei lui. Psihologii spun că gelozia apare atunci când dragostea intră la închisoare. Bărbatul care este mereu gelos și vorbește la modul „mi-e frică să te pierd”, „vreau să mă iubești doar pe mine”, „te iubesc chiar dacă tu nu mă iubești”, crează o atmosferă tensionată în cuplu, iar relația devine o închisoare în care partenerii sunt reprimați.
Fii fidel, în primul rând, față de tine însuți și ai încredere în femeia pe care o iubești. Cu cât mai neîncrezător vei fi în relația voastră, cu atât mai repede aceasta va lua sfârșit.
Femeilor nu le place părul în exces.
Se spune că părul în exces de pe corpul bărbatului (cum ar fi părul de pe spate, cel dintre sprâncene sau din nas) definește masculinitatea, însă, acesta este un lucru inestetic și neplăcut pentru o femeie. Un sondaj de opinii arată că cele mai multe femei preferă ca bărbații sa fie mai atenți în ceea ce privește părul de pe corp.
Există o varietate de metode prin care poţi scăpa de părul în exces, mai ales dacă știi că acesta o deranjează pe iubita ta.
Femeilor nu le plac bărbații care nu au grijă de aspectul lor.
Un bărbat care are grijă de modul în care arată este un bărbat care se respectă pe sine și pe cei din jur. Este o jignire pentru femeie atunci când bărbatul miroase a transpirație, are respirația urât mirositoare, nu-și schimbă șosetele ba, mai mult, le aruncă pe unde i se nimerește prin casă etc. Bărbatul căruia nu-i pasă de aspectul său și de îngrijirea personală, poate avea parte, în cel mai fericit caz, de o mămică care să-l îngrijească și să-i pună lucrurile în ordine, în nici un caz de o femeie senzuală și frumoasă alături.
Femeile nu iubesc bărbații greu de mulțumit.
Pe cât de prietenoși, înțelegători și haioși pot fi bărbații, pe atât de mofturoși și greu de mulțumit. Ești o femeie ca lumea, cu multe calități bune, dar imatură în fața lui. Vrea să se dea mereu înțelept, iar vorbele lui seamănă, la un moment dat, a reproș și nu a sfat. Alergi prin magazine, își tragi haine frumoase, pierzi timp la oglindă ca să îl impresionezi. Însă, la final, în loc să primești un compliment, bărbatul se arată deranjat de coafura care nu se potrivește cu evenimentul sau cu vestimentația.
Ar fi bine ca bărbatul să nu mai vadă doar paiul din ochiul femeii, dar să se mai uite și la bârna din ochiul lui.
Femeii nu-i place ca bărbatul ei să fie „băiatul mamei”.
Femeile fug de genul de bărbați care se ascund mereu după fusta mamei. Este normal ca bărbatul să fie atașat de părinți, însă, atunci când este obsedat prea mult de mama sau nu suportă să stea departe de mama lui mult timp, relația se transformă într-o luptă. Ori orice idee sau acțiune pe care o va face bărbatul, va trece, probabil, prin punctul de vedere al mamei. Un bărbat dependent sufletește de mama sa, va ține mereu cont doar de părerea ei și nu de părerea femeii, lucru care va trezi conflicte în casă. Este un lucru sfânt ca mama să fie respectată, însă un bărbat matur trebuie să fie independent, echilibrat și să țină cont și de părerile consoartei sale.
Aveti dreptate cu toate ideile din articol. Cred si eu la fel dar va asigur ca exista un anumit segment de femei care doresc un pic de gelozie din partea unui barbat . Pun pe seama geloziei mai multe idei cum ar fi :e gelos pentru ca ii este frica ca ma va pierde sau iubeste foarte mult o dovada este gelozia . Eu cred ca nu are incredere nici in umbra lui. Asta este parerea mea sincera .Cu respect