Fiecare dintre noi, cel puțin o dată, și-a pus întrebarea prin ce se diferențiază gândirea unui bărbat de cea a unei femei. Așa cum umanitatea s-a aflat mereu în căutarea Sfântului Graal, cercetători din toate timpurile și-au unit eforturile în căutarea unor explicații ce vizează deosebirile dintre sexe.

Da, suntem diferiți. Fiecare am evoluat cu capacităţi şi înclinaţii variate, pentru că, de fapt, n-am avut încotro.
Bărbaţii au vînat, femeile au cules recolta. Bărbaţii au protejat, femeile au hrănit.
Așa s-au înrădăcinat anumite roluri tradiţionale, care au determinat ca bărbaţii şi femeile din ziua de azi să reacţioneze și să relaționeze în diverse moduri. Indiferent de cultură, de culoare sau credinţă, bărbaţii şi femeile ajung protagoniștii unor situații de conflict din cauza părerilor, comportamentului, atitudinilor contradictorii, a modului greșit în care sunt interpretate anumite gesturi sau cuvinte. Bărbaţii nu pricep că femeia nu poate fi asemeni lor, iar femeile nu înțeleg că bărbaţii nu au cum să se comporte și să se manifeste exact ca ele.

O descriere superbă a diferențelor dintre bărbați și femei la nivel hormonal, stimulativ și funcțional o puteți urmări, în materialul video ce urmează.


Iată care sunt câteva dintre motivele pentru care EL și EA gândesc diferit:

Capacităţile senzoriale ale femeii sunt net superioare.

Cînd o femeie intră într-o încăpere, va identifica rapid cuplurile care se înţeleg, care s-au certat, cine cui îi face avansuri şi care sînt femeile care pot fi o concurenţă sau îi pot deveni prietene.
Cînd un bărbat intră într-o asemenea încăpere, el va analiza locul pentru a vedea care sînt ieşirile şi intrările. Mintea lor logică va înregistra exact lucrurile care trebuie fixate sau reparate, cum ar fi un geam spart sau un bec ars.

Bărbaţii au capacităţi mai limitate în privinţa exprimării emoțiilor.

O părere total eronată este că bărbaţii nu au aceeași disponibilitate emoțională ca și femeile. Ba da, și bărbații pot avea un poțential afectiv dezvoltat, și ei sunt sentimentali, și ei sunt devastați după o ruptură emoţională. Atâta doar că, fiecare îşi exprimă sentimentele în felul lui, aşa cum a învăţat sau aşa cum a procedat în dezvoltarea lor personală.

Bărbaţii şi femeile percep aceeaşi lume cu alţi ochi.

Bărbatul vede lucruri şi obiecte, precum şi relaţiile dintre ele în spaţiu, ca atunci cînd încearcă să pună cap la cap piesele unui puzzle. Femeile au o privire mai de ansamblu. În schimb, observă şi cel mai mic amănunt, iar piesele de puzzle şi relaţia dintre ele contează mai mult decît poziţionarea lor în spaţiu.

Simţul orientării în spaţiu la bărbaţi este mai dezvoltat.

Creierul bărbaţilor, asemenea unui GPS, le permite să simtă direcţia, drept pentru care le pare floare la ureche să o găsească.

Multitasking-ul

Creierul bărbatului este configurat astfel încât facă un singur lucru o dată, deoarece există mai puţine conexiuni între emisfera stîngă şi dreaptă, iar creierul este mai compartimentat. Dacă un bărbat se bărbiereşte şi încerci să-i vorbeşti, sigur se taie. În schimb, creierul femeii este configurat încît să poată face mai multe lucruri concomitent. Poate să vorbească la telefon, să gătească în acelaşi timp după o reţetă nouă şi să se uite la televizor.

Este important de reținut că deosebirile enumerate nu implică în niciun fel ideea inferiorităţii vreunuia dintre sexe. Nu se pun etichete, nu se înclină balanța în favoarea niciunei categorii. De fapt, hormonii sunt cei care ne programează creierul încă înainte de naştere, dictându-ne
gândirea şi comportamentul pe parcursul vieții.

În cartea scrisă de soţii Allan şi Barbara Pease – „De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă” veți putea găsi explicații detaliate privind modul cum putem împăca diferenţele de gândire dintre bărbaţi şi femei.

Ce diferențe între sexe ai observat tu?
Adaugă un comentariu