Organismul uman reprezintă un sistem de funcții complexe, printre care și funcția imunitară. Medicii afirmă că trebuie să avem o imunitate cel puțin normală. În cazul în care aceasta este prea scăzută, organismul nu poate înfrunta de unul singur virozele sau infecțiile, iar dacă imunitatea este prea ridicată, aceasta poate să înceapă o luptă împotriva propriului organism, percepându-i țesuturile ca pe corpuri străine.

Fiecare din noi trebuie să ducă un mod de viață sănătos prin menținerea unui echilibru, astfel ca sistemul imunitar să fie unul bun. Oamenii de știință spun că persoanele care muncesc, se îmbolnăvesc mai rar, mai ales dacă munca le aduce satisfacție.

Îți poți testa imunitatea în mod simplu, analizându-ți reacția organismului într-o situație de stres.

Așadar, atunci cât ești tensionat:

– Simți o încordare musculară?
– Ai dureri de cap?
– Începe să te doară stomacul?
– Crește ritmul cardiac?
– Respirația devine mai rapidă?
– Devii nervos și irascibil?
– Transpiri?
– Ai frisoane și pare că te sufoci?

În cazul în care, la majoritatea întrebărilor, răspunsul tău este DA, înseamnă că ești o persoană stresată, lucru care nu-ți face deloc bine. Se știe că multe boli sunt asociate cu sistemul nervos. Cum ne fortificăm imunitatea în acest caz? Încearcă aceste exerciții simple care te vor ajuta să faceți față situațiilor de stres!

Normalizează-ți respirația!

Așează-te, relaxează-te și încearcă să respiri profund și constant, timp de 7 minute. Îți poți pune o melodie terapeutică care te va ajuta să te relaxezi sau pur și simplu te poți odihni în liniște. Încearcă să acorzi atenție stării tale de spirit și să te setezi pozitiv. Îți poți imagina că ești pe plajă, savurând briza mării sau ești la munte într-un peisaj de basm, învăluit de aer proaspăt și liniștitor. Calmându-te astfel, nervozitatea și iritabilitatea vor dispărea treptat, iar ritmul respirator se va uniformiza.

Fă mișcare !

Exercițiile de tip cardio, inclusiv mersul pe jos sunt benefice pentru că acestea implică antrenarea sistemului circulator.

Distrează-te!

Ocupă-te cu lucruri care îți aduc satisfacție. Poate ai un hobby sau anumite activități distractive care îți vor reduce considerabil nivelul de stres.

Dormi cel puțin 8 ore!

Pentru recuperare, sistemul nervos are nevoie de un somn bun și odihnitor. Somnul insuficient te poate aduce la o stare de surmenaj psihic și fizic care îți poate distruge treptat imunitatea organismului.