Astăzi ne-am propus să dedicăm încă un articol celor nerăbdători să citească despre sănătate prin remedii naturale.

 

Din nefericire, infecțiile de orice natură sunt des întâlnite atât în rândul adulților, cât și printre cei mici. Nefiind tratate, acestea ne expun sănătatea la riscuri majore. Există, însă, o specie de plante minune, apreciate de medicii și farmaciștii din întreaga lume, care pot preveni și trata o mulțime de infecții. Vorbim despre Gălbenele (Calendula Officinalis) – plante uimitoare, viu colorate și plăcut mirositoare, cu un efect miraculos împotriva infecțiilor.

Gălbenelele încep să înflorească în luna iunie și își mențin florile până  toamna târziu. Deci, mai ai timp să cauți aceste flori pentru a le pune la uscare și păstrare! Acestea au o acțiune antiinflamatorie, antiseptică, antibacteriană şi antifungică, dând putere organismului să lupte contra bolilor.

Florile de gălbenele sunt foarte bogate în carotenoide, substanță care îi atribuie acea culoare portocalie. Mai mult, acestea conțin alcooli triterpenici, flavonoizi, steroli, ulei volatil, substanțe amare, vitamina C, săruri minerale și substanțe proteice.

  • Proprietățile ceaiului de gălbenele

  • Bun pentru tratarea afecțiunilor gastrice.

În antichitate, pe când nu existau medicamente sintetice, gălbenelele erau folosite pentru tratarea afecțiunilor gastrice. Florile erau uscate și păstrate pentru ceaiuri tămăduitoare care erau bune în tratarea arsurilor stomacale, a ulcerelor și colitelor. Tradiția s-a păstrat până astăzi. Prin consumul zilnic al ceaiului de galbenele se poate trata ulcerul gastric, arsurile stomacale, infecțiile gâtului și ale cavității bucale. Datorită substanței amare din gălbenele, se pot trata diverse boli hepatice și constipația.

  • Ideal pentru spasme, inflamații și dureri.

Încă un motiv pentru care florile de gălbenele nu ar trebui să ne lipsească din gospodărie: ceaiul de galbenele are proprietăți antispasmice și antiinflamatorii, fiind folosit în tratarea rănilor, a vânătăilor și a diverselor afecțiuni cutanate. Știai că infuzia de gălbenele este bună și pentru tratarea ciupercii unghiilor? Este suficient să îți ții unghia-problemă în acest lichid tămăduitor circa 25 minute pe zi și vei observa efectele în scurt timp.

  • Potrivit pentru fortificarea sistemului imunitar.

Datorită uleiurilor esențiale, a zaharurilor și vitaminei A pe care o conține calendula, îți poți întări imunitatea. Cu două căni de ceai de gălbenele pe zi, poți scăpa de răceală și chiar de febră, pentru că plantele acționează în mod miraculos asupra membranelor inflamate.

  • Vrei să îți detoxifiezi organismul, să arzi grăsimi?
  • Bea ceai de galbenele atunci când ești la dietă. Sau poate vrei un ten mai frumos și un păr mai bogat? Administrează-l și pentru uz extern atunci când vrei să scapi de acnee: gălbenelele sunt foarte bune și pentru ten, deoarece cresc producția de colagen în organism. Păstrează o infuzie de gălbenele și șterge-te cu ea pe față, dimineața și seara. Vei scăpa de acnee și îi vei da feței tale un aspect mai fresh!

    • Ai cearcăne?
    • Aplică ulei de gălbenele în jurul ochilor înainte de culcare și vei scăpa de pungile inestetice. Stopează căderea părului spălându-ți părul cu acest lichid benefic. Nu doar vei avea un păr mai bogat, ci îi vei atribui și o nuanță ușor aurie de fiecare dată când îți speli părul. Multe femei folosesc ceaiul de gălbenele și în afecțiuni vaginale sau dureri menstruale. Florile se fierb 15 de minute și se toarnă peste apa din cadă. Fă această baie și vei simți efectele uimitoare ale calendulei.

      Dacă strumful tău are diaree, dă-i ceiuț de gălbenele în înghițituri mici. Și în cazul conjunctivitelor la copii, spălăturile cu acest ceai sunt foarte folositoare. Nu administra, însă, acest ceai dacă micuțul încă nu a împlinit vârsta de un an. Eventual, poți cere și un sfat de la medicul de familie în aceste cazuri.

      • Ceai de gălbenele – mod de preparare

      Pune într-o cană 2 lingurițe de flori de gălbenele și toarnă peste ele 250 ml de  apă clocotita. Lasă la infuzat 15 minute și consumă-l după ce se răcește puțin. Îl poți amesteca cu ceai de sunătoare și îl poți îndulci cu miere, dacă vrei.

      • Contraindicații

      Nu folosi ceai de gălbenele pentru uz intern dacă ești însărcinată sau alăptezi, sau dacă ești alergică la această plantă.

      Îți dorim multă sănătate!
      Adaugă un comentariu