Organizația Mondială a sănătății ne comunică faptul că niște reguli simple de igienă contribuie la prevenirea multor afecţiuni atât în rândul adulților, cât și al copiilor. Aceste reguli îi învață pe oameni, totodată, să-și formeze obiceiuri sănătoase încă de la vârste fragede.
Fiecare din noi încearcă să consume alimente proaspete, cât mai apropiate de starea lor naturală, fără aditivi alimentari. Lista noastră de cumpărături include fructe, legume, dar și produse lactate care este cea mai bună sursă alimentară de calciu cu cea mai mare disponibilitate de absorbție în dinți și oase.
Dar cât de conștienți suntem de faptul că în spatele alimentelor se află un pericol legat de igienizarea acestora? Câte greșeli putem face atunci când spălăm legumele și fructele, când curățăm peștele sau, de exemplu, când deschidem o cutie de lapte?
Fructele și legumele
Fructele comercializate sunt tratate, în mare parte, cu diferiți compuși chimici dăunători organismului. Iată de ce, atunci când mâncăm un măr, o banană sau struguri, trebuie să le spălăm cu mare atenție. Noi îți recomandăm să lași fructele în apă cu o linguriță de bicarbonat de sodiu timp de 10 minute. Acest lucru va îndepărta de pe ele toate substanțele nocive.
Varza, prazul și salata verde
Înainte de a consuma aceste legume, este important să fie spălate de fir-a-păr printre straturi. De exemplu înainte de a toca o varză, trebuie să îndepărtezi primele două straturi şi apoi să pui varza sub jet de apă. Dacă vrei să gătești praz, trebuie îl tai pe lungime în jumătate și să-l speli bine printre frunze, pentru că acolo se ascunde multă țărână și praf.
Peștele și carnea
După ce este curățat de solzi și de organele interne, peștele poate fi pus la gătit fără a mai fi spălat, pentru că în momentul gătirii se nimicesc toate bacteriile. Dacă speli peștele sau carnea, există riscul ca prin stropii de apă să răspândești microbi pe blatul de bucătărie sau pe vase. Nu uita ca după ce pui peștele sau carnea la gătit, să speli bine cuțitul, tocătorul, chiuveta și blatul de bucătărie.
Midiile
Multă lume se plânge că atunci când mănâncă midii, simt granule de nisip la masticație. Chiar dacă sunt congelate, midiile trebuiesc spălate cu atenție. Noi îți recomandăm să optezi pentru midiile cu cochilie albe, pentru că cele negre sunt considerate „gunoierii mării“ care filtrează toată apa mării cu tot cu impuritățile ei.
Orezul
Orezul trebuie spălat în 3 ape înainte de a fi gătit, pentru a înlătura amidonul. Este recomandat să clătești toate tipurile de cereale pe care le gătești (arpacaș, bulgur, hrișcă) până când apa devine foarte limpede.
Laptele și alte produse lactate
Înainte de consum, este recomandat să speli cutiile sau sticluțele ce conțin produse lactate. Aflate pe rafturile din magazine, aceste cutii adună milioane de bacterii care, la deschidere, pot pătrunde în recipient, provocând astfel afecțiuni gastro-intestinale și alte boli.
Mulțumesc mult pentru sfaturile necesare pe care ni le-ați recomandat! Sănătate multă!