Banii sunt importanți pentru fiecare din noi, mai ales când vrem să ne construim un viitor alături de omul drag.
Atunci când e vorba de gestionarea banilor în cuplu, deseori pot să apară contradicții din motiv că fiecare își are punctele sale de vedere cu privire la bani. Unul din motivele care provoacă certuri în cuplu este proasta gestionare a banilor care, la un moment dat, duce la lipsa lor. Iar acest lucru poate distruge definitiv o relație și îi poate transforma pe doi îndrăgostiți în doi oameni care se urăsc.
Cum se împart banii în cuplu și care sunt aspectele care trebuiesc luate în considerație?
1. Identificarea obiceiurilor financiare
Mai întâi de toate, acordă atenție obiceiurilor financiare pe care le are celălalt. Pentru că de multe ori se întâmplă ca unii să se despartă din motiv că „el nu mai aducea suficienți bani acasă” sau „ea cheltuia tot mai mulți bani”. Odată ce ați trecut de etapa îndrăgostelii de la început, încercați să comunicați ce-și dorește fiecare și vedeți care sunt tiparele financiare ale fiecăruia din voi. Identificați ce reprezintă banii pentru fiecare din voi. Cum îi administrați și pe ce îi cheltuiți de obicei? Dacă e să vă construiți un viitor și să lucrați împreună pentru a-l face mai frumos, cum îl vedeți pe plan financiar? Pentru că, vorbind de bani, vorbim și de viață.
2. Cheltuieli versus economisire
Există oameni care își cheltuie banii imediat ce îi au la mână, în timp ce alții economisesc lună de lună pentru a atinge niște obiective financiare. Vorbind despre acest lucru, femeile sunt cele care pică în capcana cheltuielilor în exces. Apare o dezbatere în cuplu: tu economisești sau cheltuiești? Ai vrea să realizăm ce ne-am propus pentru viitor sau nu mai contează? Este culmea că, în ziua de azi, există și parteneri întreținuți care nu produc nimic și își trăiesc viața așa ca venind de la sine, fara să-și mai facă griji cum vin banii în casă, ci doar cum să îi administreze sau să îi cheltuiască.
Este important ca partenerii să lucreze împreună pentru bunăstare şi independenţă financiară în familie. Este la fel de important ca, în cazul unor neînțelegeri, partenerii să discute despre aceste lucruri, mai ales când banii vin greu și se duc ușor pe lucruri neclare.
3. Repartizarea cheltuielilor în casă
Odată ce v-ați mutat la casa voastră sau, pur și simplu, stați cu chirie, apare întrebarea: cine contribuie la cheltuielile din casă și cum se împart acestea în mod amical? Aceste întrebări sunt firești, pentru că în ziua de azi totul costă bani, iar repartizarea banilor într-o relație este un lucru normal care denotă maturitate, transparență și inteligență.
Cred că îți dai seama că subiectul financiar nu este tocmai unul simplu când vorbim de o relație de cuplu. Cu toate acestea, banii nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare, de ceartă, ci trebuie să reprezinte o asumare de responsabilități și respect față de partenerul de viață.
[…] financiare. Atunci când e vorba de gestionarea banilor în cuplu, deseori pot să apară contradicții din motiv că fiecare își are punctele sale de vedere cu […]