Îl cunoaștem mai degrabă ca aliment, însă virtuţile sale gastronomice pălesc în faţa uluitoarelor sale aplicaţii în medicină. Este vorba de usturoi – cea mai studiată plantă medicală din lume iar în ultimii 15 ani.
Lumea îl folosește mai des la prepararea bucatelor, în special a celor care conțin carne, cărora le conferă o aromă și o savoare aparte. Mai mult, usturoiul este și un leac foarte bun. Unii îl consumă diminețile, tocat, cu un pahar cu apă, pentru detoxifiere și fortificarea imunității. Usturoiul ajută și la o bună circulație a sângelui, purificându-l și eliminând orice toxine.
Cu toate acestea, există popoare care urăsc usturoiul! De exemplu, tibetanii: aceștia au o repulsie față de această plantă și chiar interdicții de a o consuma. De ce? În primul rând, ei percep usturoiul ca fiind un afrodisiac forte care îi împiedică pe bărbați să contempleze și să pășească pe calea iluminării spirituale. Un alt motiv e că usturoiul, ca și ceapa, consumat în stare brută miroase oribil după ingerare, ceea ce îi împiedică pe oameni la o comunicare eficientă.
Făcând o călătorie prin istoria și legendele budiste, aflăm că usturoiul e planta care provine din sângele demonului Rahu, care pusese stăpânire prin înșelăciune pe licoarea nemuririi, care era destinată doar zeilor. De aceea, tibetanii consideră că usturoiul este o plantă necurată, iar religia budistă le-a interzis să consume usturoi odată și pentru totdeauna. Ei susțin faptul că acesta poate duce la distrugerea trupului, a sufletului și a gândurilor omului. Bine, o parte din budiști nu mai cred în aceste mituri, dar refuză totuși să-l consume în stare brută.
Cu toate acestea, unele surse ne indică faptul că tibetanii folosesc usturoiul la prepararea diverselor tincturi, care îmbunătățesc starea organismului, iar mai mult de atât – pot rejuvena organismul! De exemplu, o rețetă bazată pe lapte și tinctură de usturoi face furori în lumea budistă. Consumată doar conform prescripțiilor și recomandărilor, licoarea contribuie la întinerirea organismului cu cel puțin cinci ani, curățându-l de grăsimi, paraziți și îmbunătățindu-i metabolismul. O altă formă de consum a usturoiului pentru unii tibetani este prepararea colțunașilor Momo, care pe lângă carne și mirodenii, conțin și puțin usturoi.
Tu cum folosești usturoiul în alimentație?
La greu.Si cu carne si cu lapte,si in apa ,si cu miere…..