Hey, mămici! Vă confruntați cu un „fenomen” ciudat care mai e numit și melancolie postnatală sau sensibilitate ieșită din comun? E vorba de depresia postnatală – o condiție, de altfel, normală pe care nu trebuie să o confundați cu depresia propriu-zisă, ultima având o durată mai lungă.
Depresia postnatală poate afecta până la 15% dintre mame imediat după naștere și aproximativ 9% dintre femeile în timpul sarcinii. Mai des sunt afectate femeile care se află în concediu de îngrijire a copilului. Depresia poate apărea în orice moment în timpul sarcinii, sau până la un an după naștere. Foarte des sunt afectate și femeile care au suferit un avort spontan, or’ depresia apare aproape întotdeauna după un avort.
De obicei, simptomele apar în primele luni după naștere și includ un constant sentiment de tristețe, iar interesul pentru unele lucruri care cândva erau plăcute – dispare. Depresia poate fi atât de puternică, încât pot apărea modificări ale somnului și ale alimentației. Tot aici persistă și senzația de inutilitate, disperare, inferioritate… Atunci când lucrurile nu vor merge așa cum îți dorești, indiferent de voința ta, va apărea unul din acele sentimente. Ce ține de copil, starea de anxietate sau atacurile de panică vor fi și ele prezente. Unele femei pot avea gânduri suicidale sau gânduri de a face rău bebelușului sau familiei.
Cum poți învinge depresia postnatală?
Un moment important este alimentația corectă. Nu este dificil să-ți faci un program alimentar pe care să-l respecți. Asigură-ți organismul cu toate oligoelementele necesare, deoarece în timpul alăptării corpul se epuizează mult mai rapid, ceea ce este un factor „benefic” pentru apariția depresiei. Fă exerciții fizice sau mergi la sală. Poți face mers pe jos în aer liber sau poți ieși la plimbări cu bebelușul. Acest lucru te va ajuta să simți că faci ceva și pentru tine. Nu uita și de somn. Dormi împreună cu copilul, odihnește-ți corpul după stresul suferit în timpul sarcinii. Ai nevoie de energie și restabilirea forțelor pierdute.
Dacă nu faci față depresiei de una singură, cere ajutorul celor apropiați, mama sau sora, sau orice rudă apropiată care îți este alături. Este important să discuți și cu partenerul tău, să-i vorbești despre sentimentele care te copleșesc și stările prin care treci, despre grijile tale, astfel vei reduce stresul. Ca să nu ajungi la izolare e bine să comunici cu prietenii sau, de ce nu, pe forumurile cu mamele care se află și ele în concediu de maternitate. Poți prelua de acolo informații utile, pentru că și ele au fost sau sunt în aceeași situație ca și tine. Dacă, totuși, nu reușești să ieși din această stare, apelează cu încredere la un psiholog!
În unele cazuri, mai grave, se poate prescrie și un tratament medicamentos, care te poate ajuta în depășirea depresiei. Există medicamente care sunt sigure și pot fi eficiente, iar pentru asta trebuie să consulți medicul sau dacă faci ședințe de psihoterapie. În nici un caz să nu lua medicamente fără prescripția și acordul medicului!