Dragostea este începutul tuturor începuturilor! Și pe cât e de diferită, pe atât e de imensă. Omul a apărut din dragostea Universului față de Pământ. Din dragostea a doi oameni ce își unesc destinele apar copiii, care ne sunt continuitatea pe acest pământ. Din dragostea fratelui către soră și invers, se nasc relații armonioase în familia de bază, din dragostea mamei către copiii, se naște dragostea ce este dăruită semenilor noștri, din dragostea omului față de natură, naște tot ce e dătător de viață și frumos, natura ne mulțumește și ne oferă din bogățiile ei cu drag!
Ce este cu dragostea în cuplu? Când apare? Cât durează? Cum îți dai seama ca nu mai e și este timpul să părăsești relația fără a se ajunge la lucruri oribile?
În cuplu, dragostea se manifestă în fiecare zi. Și îți dai seama de aceasta prin grija pe care i-o porți iubitei sau iubitului. Prin gândurile ce le ai față de el, prin sentimentele ce i le porți, prin liniștea și libertatea pe care i le oferi partenerului/partenerei. Dragostea o simți la o ceașcă de cafea cu soțul, la un apel telefonic, la blândețea, gingășia, interesul pe care îl primești de la el sau ea. Dragostea o vezi în privire și o simți în suflet atunci când vă vedeți. E atunci când simțiți chimia dintre voi, când ea îți spune că e roșu, iar tu vezi că e roz, dar ești până la urmă de acord cu ea. Asta înseamnă a ceda și a vă completa reciproc. Dacă toate astea lipsesc, cum e? Ce e? Dacă după perioada îndrăgostelii trec toate aceste stări, sentimente și pasiune, nu mai e loc de dragoste în această relație….ce faci? Ești nevoit(ă) să suporți în chinuri tot ce te înconjoară, îl găsești vinovat pe partener/parteneră în tot ce ți se întâmplă la modul negativ.
Femeia este cea care dă confortul și căldura în familie și în cuplu. Ea este întruchiparea liniștii și a păcii, ea menține focul aprins, atâta timp cât…iubește. Iar atunci când va înceta să iubească, îți vei da seama imediat. O vei observa schimbată în comportament, în gândire, în aspectul fizic, dar și cel sufletesc. Vei avea parte de “surprize” din partea, precum: “Nu te vreau! Nu mă mai atragi! Vreau să plec la mama! Trebuie să stăm separați o perioadă! Chiar nu vezi că nu mai merg bine lucrurile?”. Mai mult decât atât, te va bănui în relații extraconjugale în mod neîntemeiat. Toate acestea se pot întâmpla din motive personale. Se poate întâmpla ca ea să revină la o relație cu fostul iubit, să reia discuțiile cu el. Când se întâmplă aceste lucruri, femeia primește toate emoțiile și sentimentele pe care le dorește de la celălalt, astfel destrămându-se ceea ce era clădit în relația cu soțul/iubitul.
Nu este cazul să vă țineți legați unul de altul și să vă măcinați sufletele. Chiar dacă în cuplu există un copil, situația nu se va îmbunătăți dacă decideți să locuiți împreună de dragul copilului. Situația se va înrăutăți dramatic atunci când acesta va crește și va dezvolta toate traumele voastre. Divorțul e și el o traumă în sine, mai ales când părinții îi otrăvesc pe copii cu minciuni din căsnicia eșuată. E bine să vă despărțiți civilizat, fără acuzații mincinoase și nefondate, fără scandaluri și tot felul de mizerii.
Aveți curajul și plecați la timp, lăsați o urmă frumoasă, reîndrăgostiți-vă și trăiți-vă viața frumos, sănătos și (important!), cu omul iubit. Lăsați dragostea să vă aline cu surprizele ei, pentru că unde dragoste nu e – nimic nu e!
Comenteaza