Din ce în ce mai plictisiți. Din ce în ce mai singuri în doi, construind din frustrările noastre o cutie a Pandorei, care, odată deschisă, ne va orbi cu adevărurile ei.
Împărțim aceeași casă, aceleași tacâmuri, același așternut, dar nu ne mai vedem, nu ne mai auzim, nu ne mai simțim, așa cum o făceam cândva. Preocupați de grijile și îndatoririle zilnice, atenți la alte lucruri și nu la ceea ce devenim, am uitat să aprindem becul în această relație și să ne înfruptăm cu lumina pe care doar conectarea și regăsirea de sine o pot alimenta.
Cum de am permis pasiunii să se transforme dintr-un liant puternic al legăturii noastre, într-o rutină și deconectare care, asemenea evoluţiei unei boli cronice, dacă nu este tratată la timp, diminuează şansele de vindecare. Ne iubim, dar nu mai știm cum să ne regăsim. De unde să începem căutarea și să ne bucurăm ca odinioară de aerul proaspăt al întâlnirii noastre?
Viața și energia în cuplu se naște și crește prin curiozitate, implicare, flexibilitate și spontaneitate în comportamente și acțiuni. Trăim ani la rând cu falsa impresie că ne cunoaștem în totalitate partenerul, că acesta nu mai poate să ne surprindă cu nimic nou, că am ajuns la un punct al relației în care nu ne mai putem oferi noutate. Vrem să ne simțim la fel de vii și entuziaști în relația de cuplu, dar credem că e prea târziu să ni se întâmple ceva diferit, drept urmare, renunțăm să mai căutăm soluții și să depășim impasul relaţional. Orice relație este afectată la un moment dat de o anumită doză de rutină, care poate fi normală, atâta timp cât nu devine permanentă.
Sursele responsabile de apariția rutinei și plictiselii în cuplu pot fi variate:
- Pierderea idealurilor comune
Partenerii nu înțeleg unde și când au dispărut idealurile cu care au venit în acea relație, și pe care sperau să le realizeze împreună, iar dacă au fost realizate, nu mai știu care sunt pașii următori și de ce mai vor să fie împreună. Se întâmplă și cazul în care unul dintre parteneri să se confrunte cu o stare depresivă, având nevoie de ajutorul celuilalt.
- Pierderea plăcerii
Cuplul nu mai simte aceeași plăcere, atracția față de parteneri este scăzută. Repetitivitatea și previzibilitatea unor acțiuni, monotonia aceluiași decor, îi determină pe cei doi să-și dorească o schimbare. Frica de a recunoaște că se simt frustrați și nemulțumiți de ceea ce se întâmplă, incapacitatea de a-și exprima gândurile și dorințele, îi fac să se refugieze în cercul vicios al plictiselii și al distanțării.
- Epuizarea problemelor
Problemele legate de casă, de creșterea copiilor, de credite etc sunt rezolvate, iar cuplul și-a epuizat lista de obiective care îi ținea aproape. Se plictisesc împreună și au nevoie de un nou început și noi planuri.
Vă propunem câteva sfaturi pentru a preveni plictiseala și rutina în relația de cuplu:
Planificați-vă activități comune.
Plăcerea de a fi împreună este un bun de preț al căsniciei pe care puteți să-l îmbunătățiți prin discutarea detaliilor de zi cu zi ale vieții voastre, prin planificarea activităților pe care să le faceți în doi.
Rememorați şi discutați situaţiile plăcute trăite împreună.
Un pas important este asumarea faptului că ambii sunteți responsabili atât pentru rutina care s-a instalat între voi, cât și pentru revigorarea acestei relații. Răsfoiți calendarul amintirilor pe care l-ați creat împreună, discutați despre toate lucrurile bune ce vi s-au întâmplat și v-au unit.
Acceptați-vă așa cum sunteți.
Intimitatea este generată de grijă, acceptare, receptivitate și înțelegere. În mod similar, ea este subminată de înțelegeri greșite, de critici arbitrare, precum și de lipsa receptivității. Descătușați-vă de critici, fiți receptivi la nevoile partenerului și învățați să vă ascultați unul pe celălalt.
Mizați pe spontaneitate.
Dorim stabilitate dar și spontaneitate în același timp! Fiți spontani! Luați-vă prin surprindere unul pe celălalt cu acele lucruri simple care vă plac și vă trezesc entuziasmul. Când a fost ultima supriză pe care v-ați pregătit-o unul altuia? Care a fost ultimul lucru nebunesc pe care l-ați făcut?
Schimbați decorul.
Evadați din cei patru pereți ai casei. Ieșiți în oraș. Explorați liniștea parcului seara, luați-vă bilet și priviți un film care vă place, savurați emoțiile unui spectacol de teatru. Luați cina în localul vostru preferat. Creați noi amintiri!
Învățați să comunicați!
Sunt situații în care unul dintre parteneri (sau amândoi) începe să se înstrăineze, întrucât, poate dezvolta interese, gusturi sau valori care nu sunt împărtășite de către celălalt. Uneori, aceste diferențe fac ca partenerii să-și piardă atractivitatea unul față de celălalt. E timpul să aruncați zarurile și să comunicați. O bună comunicare vă poate direcționa spe drumul cel bun.
Cum luptați cu ele dacă deja au apărut?