„El și Kirsten se vor căsători, vor suferi, își vor face adeseori griji în privința banilor, li se va naște mai întâi o fată, iar apoi un băiat, unul dintre ei va avea o aventură, vor exista perioade de plictiseală, uneori le va veni să se omoare unul pe celălalt și, în câteva rânduri, să se sinucidă. Abia asta va fi adevărata poveste de iubire.”

Alain de Botton – Ce se întâmplă în iubire

Intro

Rabih și Kirsten se întâlnesc întâmplător în cadrul unui proiect la care muncesc împreună, se îndrăgostesc, decid să se căsătorească, apar apoi copiii și… s-ar părea că șansa de a trăi fericiți până la adânci bătrâneți este de partea lor. Dar, iată că poveștile care ne însoțesc copilăria trebuie înțelese altfel la maturitate: problemele apar nu înainte, ci după căsătorie, iar traiul în doi înseamnă construirea unui proiect comun ,,până la adânci bătrâneți”.

Prin povestea cuplului Rabih și Kirsten, scriitorul britanic Alain de Botton, ne invită să explorăm toate fazele unei relații, radiografiate și descrise cu o profunzime uimitoare, prin care, mai mult sau mai puțin, este posibil să se regăsească fiecare.

1. Faza romantică

Aceară perioadă se remarcă prin acea îndrăgostire romantică prin care subiectul afecțiunii noastre este idealizat, este perfect și corespunde exact tiparului pe care ni l-am imaginat încă din adolescență. De la invazia fluturilor în stomac până la spontana și nebunească cerere în căsătorie, e doar un pas, pe care protagoniștii acestui roman îl fac cu ochii închiși. Alain de Botton atribuie acestui gest ( cerea în căsătorie) următoarea remarcă:
,,A cere în căsătorie are aceleași ingrediente pasionale cu a închide ochii și a sări de pe o stâncă, dorindu-ți să te prindă celălalt la timp și având încredere că o va face.”

2. Faza visului „ până la adânci bătrâneți”

Această etapă ecranizează o scenă nouă: Rabih și Kirsten încep să se certe din cele mai ridicole și banale motive – ce fel de pahare să cumpere de la Ikea, care este temperatura optimă din încăpere etc.

Acuzațiile îndreptate asupra celuilalt, cenzurarea fanteziilor sexuale din frica prejudecăților, proiectarea unor așteptări nerealiste, reproșurile iscate pe baza unor experiențe trecute – toate acestea au dus la deconectare emoțională și frustrare.
,,Sunt experți în strategii de atac. Rabih atacă anxios, Kirsten se repliază prin evitare. Sunt doi oameni care au o nevoie disperată unul de celălalt, dar, în același timp, le e groază să arate cît de mare e nevoia.”

3. Faza apariției copiilor

Bucuria care luminează această perioadă din viața cuplului, este umbrită de episoadele dese de oboseală, enervare, iritare care secătuiesc partenerii și îi îndepărtează unul de celălalt.

În acest capitol, scriitorul descrie reacțiile părinților la provocările copiilor, prezentându-i în alte roluri, mai blânde, mai casnice și mai apropiate de banalitatea de care încercăm să fugim toți.

4. Faza adulterului

Apare spontan, surprinzător, generând sentimente copleșitoare de vinovăție, dar și multe întrebări care vor răsturna și demonta toate miturile și iluziile pe care cei doi le-au construit.

Autorul vine cu argumente pro și contra asupra adulterului comis de Rabih, oferindu-ne libertatea de a alege soluția pe care noi o considerăm justă. În acest context, Alain de Botton aruncă în grădina personajelor următoarea afirmație:
,,Se întâmplă foarte rar să începi o relație cu cineva din indiferență față de partenerul conjugal. În general, trebuie să ții foarte mult la partener ca să te ostenești să-l trădezi.”

5. Faza de dincolo de romantism

În mod paradoxal, este cea mai frumoasă etapă din viața cuplului. Cu ajutorul unui psihoterapeut, Rabih și Kirsten vor reuși să-și arunce măștile, să se asculte, să se vadă, să își recunoască reacțiile de atac și de apărare. Ei vor ajunge să experențieze compasiune pentru durerea celuilat și, într-un final, să se ierte.

Ce se întâmplă în iubire ne face să conștientizăm faptul că o relație de lungă durată implică o maturizare emoțională, renunțarea la idealurile romantice sau la cele care nuanțează perfecțiunea celuilalt.

După 16 ani de căsnicie, Rabih se simte gata de căsătorie, fiindcă ,,este pregătit să iubească în loc să fie iubit; înțelege că sexul și iubirea vor avea întotdeauna probleme de coabitare; s-a săturat de majoritatea poveștilor de iubire, întrucât, versiunile iubirii prezentate în filme și în romane se potrivesc atât de rar cu ceea ce știm acum din experiența trăită”.

Ce se întâmplă în iubire ne propune o viziune neconvențională, scuturată de clișee asupra dinamicii relației de cuplu, asupra momentelor de descoperire a intimității în doi, devenind astfel o demonstrație a ideii pe care o regăsim chiar în primele pagini: „iubirea e mai degrabă deprindere decât entuziasm.”


Care sunt fazele unei relații de cuplu pe care le-ai observat sau le-ai trăit?
Adaugă un comentariu