Odată cu înaintarea în vârstă, dar și din cauza unor factori cum ar fi stresul, soarele, ridurile încep să-și facă apariția. Majoritatea oamenilor, mai ales femeile, își fac griji pentru frumusețea lor, crezând că ridurile sunt ceva permanent și imposibil de corectat.

Specialiștii în cosmetologie ne asigură, însă, că ridurile pot fi atenuate! Curățenia organismului și nutriția corectă și îngrijirea tenului reprezintă cheia unui ten tânăr.


Dacă vrei să ai o piele sănătoasă, cu mai puţine riduri, trebuie să respecţi anumite reguli, zi de zi. Poți începe prin a nu te mai încrunta, prin a te expune mai puțin la soare și prin a lăsa tabieturile nocive (fumatul sau consumul de alcool, de exemplu).

Atât la nivel intern, cât și extern, grija față de ten începe cu un consum bogat de alimente care contribuie la fermitatea și hidratarea celulelor pielii.

Strugurii, cel mai simplu și eficient remediu pentru estomparea ridurilor. 

Și pentru că e toamnă, anotimpul celor mai savuroase fructe și legume, e imposibil să nu găsești struguri autentici. Pentru acest tratament, vei avea nevoie de struguri albi. Taie bobițele, scoate-le sâmburii și masează uşor zonele predispuse la riduri cu pulpa fructului. Lasă acest suc să-ți hidrateze fața timp de 15 minute. Poți insista, în special, în zona naso-labială și în jurul ochilor.

Sucul de morcov și sfeclă este minunat pentru reconstruirea țesutului pielii.

Vitamina A din sucul de morcov este extraordinară pentru piele, iar sfecla este populară pentru repararea ADN-ului, asa ca utilizarea internă, cât și la nivel local, pe riduri, este o modalitate eficace de a regenera țesuturile care provoacă riduri. Aplicarea ușoară a sucului de morcov și sfeclă pe ten contribuie la înlăturarea ridurilor, dacă faci asta zilnic.

Mălaiul și mierea sunt un exfoliant ideal pentru ten.

Combinația dintre mălai și miere reprezintă gomajul perfect pentru față. Mălaiul purifică porii, iar mierea hidratează și hrănește pielea. După ce ai făcut un duș cald, mixează o lingură de miere cu o lingură de mălai și masează-ţi ușor tenul. Lasă acest mestec pe față până se usucă, apoi curăță tenul cu apă călduță.

Tratamentul cu albuș de ou și smântână.

Este o mască cu un efect puternic antirid care se face rapid, în special atunci când vrei să mergi la un eveniment. Acest tratament îi va conferi tenului un aspect iradiant! Amestecă un albuş de ou cu o linguriţă de smântână, aplică amestecul pe ten și lasă-l să acționeze 15 minute. Clătește fața cu apă călduță, iar tenul devine este proaspăt și catifelat!

Încă un sfat: este foarte important să îți curăți tenul înainte de somn. Este la fel de important să nu stai prea mult la soare, ori dacă se întâmplă, folosește o cremă cu factor de protecție. Consumă multe fructe și legume, lichide, alimente bogate în Omega-3, soia. Nu te încrunta și nu folosi produse care îți usucă fața.

Sperăm că aceste sfaturi îți vor fi utile de acum încolo! Ai grijă de tine!
Adaugă un comentariu