În sfârșit, e vară și ne putem bucura de tendințele vestimentare lejere, comode, colorate și elegante!
Trendul verii 2019 menține și câteva elemente din anul trecut, așadar nu vom fi nevoiți să facem prea mari schimbări în garderobă. Important e să profiți de piesele și accesoriile nou-apărute și să le asortezi cu silueta ta.
Fie că ești o tânără pasionată de fashion sau ești o doamnă business pentru care stilul este un atu în succesul afacerii, te interesează care sunt tendințele vestimentare pentru vara 2019-2020.
Așadar, hai să vedem:
Care sunt culorile și nuanțele care merită o atenție mai deosebită din partea noastră, a femeilor?
Fii în tonuri luminoase, răcoritoare, atrăgătoare și misterioase. Hainele tale din această vară vor trebui să radieze în cele mai actuale culori din paletă: roșu, mov, galben, roz, verde. Nu ezita să optezi și pentru un look de culori variate de nuanțe lime, crimson, celeste, care sunt pur și simplu de neînlocuit în perioadele toride.
Cele mai în vogă sunt hainele elegante cu imprimeuri (chiar și fustele). Designerii sunt de părerea că acestea vor fi la modă și în vara anului 2020, deoarece s-au bucurat de un succes uluitor pe cele mai cunoscute podiumuri din lume. Ultimul răcnet al hainelor printate îl reprezintă cele cu imprimări florale, animale, 3D, dungi și carouri.
De asemenea, pe cât de neobișnuite, pe atât de elegante sunt hainele cu diverse inscripții, desene pop art, imagini cu logo-uri etc. Mai nou, pe pulovere, tricouri, bluze și cămăși nu apar doar inscripții și logo-uri, ci și desene originale cu personaje din desene animate, filme, show-uri.
O femeie îmbrăcată în haine de culori deschise cu mici ornamente mereu îi va surprinde pe cei din jur. Mai mult, un astfel de look îi va conferi mai multă încredere în sine. O astfel de femeie mereu va fi elegantă, în stil clasic combinat cu elemente neobișnuite de stil stradal, casual sau grunge.
Este minunat să-ți poți schimba întotdeauna imaginea folosind diferite modele de pantofi, combinând blugi, pantaloni, fuste și rochii cu pantofi cu toc înalt sau platforme. Pantalonii largi, extrem de eleganți arată și ei spectaculos în această vară și îi poți îmbrăca în orice scop: fie că mergi la un eveniment, în club sau la o terasă.
Pentru un plus de eleganță, din garderoba ta nu ar trebui să lipsească gecile cu mâneci scurte, cardigane ușoare tricotate de diferite stiluri și sweatshirts. Tot în trend sunt și blugii în nuanțe de albastru închis, stilați cu talie înaltă.
Să nu uităm și e fustele creion, plisate, de cămăși și tricouri office care îți vor completa mereu imaginea unei femei business. Important e să fii feminină și originală.