Ne-am propus să scriem un articol care are drept scop învățarea bunelor maniere ce ne scot în evidență personalitatea, iar respectarea unor reguli de etichetă la masă dă dovadă de un anumit nivel de cultură.
Multe persoane susțin că au cei 7 ani de-acasă, în timp ce ignoră să spună un simplu „mulțumesc pentru masă” sau „poftă bună”. Comportamentul și bunele maniere le permit celor din jur să-și formeze o imagine despre noi, iar respectarea codului bunelor maniere reprezintă un factor important pentru a ne simți bine într-un cerc de oameni.
Iată care sunt cele mai importante reguli ale bunelor maniere la masă:
- Poziția la masă. Nu este nici estetic și nici tocmai plăcut să fii văzut într-o poziție neadecvată (cocoșat, cu coatele pe masă sau cu un picior sub șolduri) la masă. Acest lucru îi poate incomoda sau chiar deranja pe oamenii cu care mănânci. De aceea, este important să stai corect pe scaun, să ții mâinile pe masă și capul la nivelul ochilor celorlalte persoane.
- Atunci când mănânci, ține tacâmurile aproape de linia gurii, fără să miști mâinile în lateral.
- Mănâncă fără să plescăi sau să râgâi, pentru că, pe lângă faptul că e oribil, te și poți îneca.
- Nu sorbi ceaiul sau cafeaua și nu folosi lingura pentru a bea, pentru că aceasta este doar pentru a amesteca zaharul.
- Nu mânca grăbit. Consumul lent de mâncare este benefic atât pentru sănătatea ta, cât și pentru a crea celor din jur o etichetă corectă la masă.
- În cazul în care cineva îți cere niște tacâmuri, oferă-i-le astfel încât persoana care le ia să le poată apuca de mâner.
- Dacă ai nevoie de un platou sau ceva de pe masă, nu te întinde după acel lucru, ci cere-i politicos cuiva să ți le transmită.
- Nu mânca cu ajutorul degetelor. Folosește, mai bine, o bucată de pâine pentru a împinge mâncarea spre lingură.
- Nu lăsa mâncare în farfurie, nu este un gest politicos.
- Dacă se întâmplă să vorbești cu cineva la masă, nu gesticula și nu vorbi cu ton ridicat.
- Nu-ți aranja părul la masă și nu-ți verifica machiajul. Ai putea să te ridici pe câteva minute să pleci ca să faci acest lucru.
- Evita disputele la masă sau discuțiile care se referă la politică, finanțe sau orientări religioase. Nu sunt tocmai cele mai bune subiecte de abordat.
- Nu te șterge pe gură cu mâna. Folosește servețelul sau prosopul de masă.
- Nu fă zgomot cu tacâmurile în farfurie. Dacă vrei să termini supa, este suficient să înclini un pic farfuria pentru a termina mâncarea.
- Ridicându-te de la masă, nu uita să mulțumești pentru masă, fără să critici sau să dai sfaturi pentru gătirea mâncării. Este nepoliticos.
Sperăm să-ți fie utile aceste reguli.
Poftă bună!
Comenteaza